Am ajuns să lucrez într-o corporație din pură întâmplare și m-am simțit obligată de împrejurări să accept. Să fac parte dintr-o corporație… that was not my dream job. În special pentru că veneam dintr-un background de Social Media și Jurnalism. Nu e tare greu să îți dai seama de ce am acceptat job-ul. Da, it was all about the money.
Am avut de ales: accept un salariu din care mă pot întreține singură, fără ajutorul părinților, sau sunt un parazit boem care continuă pe această parte creativă unde nimeni nu te apreciază și te plătesc ca pe ultimul om. Let me tell you, poate unii dintre voi ați zice că e greu să faci alegerea corectă în situația dată, mai ales pentru că vrem cu toții să rămânem true to ourselves, însă pentru mine a fost cea mai ușoară decizie ever made.
La un moment dat trăiam într-o bulă și speram să găsesc un job bine plătit în Jurnalism sau Social Media. Ce înseamnă bine plătit? Să poți să devii independent financiar și să nu suni pe mami sau tati la două săptămâni de la salariu că „Știi, trimite-mi și mie ceva bani că iar am rămas fără”. Nu era momentul în care să mă gândesc la „ce e mai bine pentru sufletul meu”. That would have been pretty selfish on my part.
Apoi, la ceva vreme după ce deja intrasem în această lume a corporațiilor, una din prietene mă sună să îmi zică „Doamne, am o veste pentru tine. E un post de redactor deschis aici. Nu vrei să aplici?”.
Prima întrebare din partea mea a fost „Care este salariul?”. Și apoi discuția legată de acel job s-a încheiat pentru că prietena mea a aflat care e salariul într-o corporație, iar compania unde lucra ea nu se putea ridica la așteptările mele salariale. Din punctul meu de vedere, în carieră you always need to aim for more, nu ai cum să accepți un salariu mai mic decât cel actual. Nici măcar pentru a lucra în domeniul pe care ți-l dorești. Not worth the trouble.
Cum te simți într-o corporație? Pentru cineva care abia își făcea intrarea în această lume era cel puțin ciudat. Auzisem în trecut povești despre corporatriști, însă nu credeam că eu o sa fiu parte din acel clișeu. Dacă îmi pare rău pentru alegerea făcută? Not one bit. Îmi asum alegerea pentru că deși a fost soul crushing, mi-am atins scopul. Care scop? Ei bine, această informație o veți afla poate într-un alt articol.
Ce am învățat în tot acel timp?
Mi-am dat seama că toți oamenii dintr-o corporație se prefac că lucrurile merg perfect și că toată lumea este happy. Există o falsitate apăsătoare și cred că asta este doar unul dintre motivele pentru care lumea devine frustrată într-un asemenea environment. Ce se întâmplă dacă ești ca și mine, o persoană care crede în libera exprimare și că nu trebuie să se cenzureze atunci când își exprimă opinia sinceră? Ei bine, ești pus la zid, nu trebuie să ai vreodată aspirații că o să devii ceva mai mult în acea companie pentru că oricine are îndrăzneala să conteste deciziile Managerilor devine irelevant și basically e oaia neagră a companiei.
Dacă ai tupeul să spui ceva ești clasificat ca un propagandist care vrea răul companiei. Nimeni nu o să te ia în considerare în niciun fel de proiect. Acel BS care ți se spune că „apreciem opinia ta și vrem să aducem îmbunătățiri” e probabil să vadă care este de fapt opinia oamenilor pentru a-și da seama pe cine pot controla în viitor dacă vor trebui să promoveze pe cineva.
Ce vor corporațiile de la angajați?
Vă spun eu dacă nu știați. Vor să aibă roboți care să își dea viața dacă se poate pentru companie. Nu la modul acela literar, este adevărat, dar they are sucking the life out of you.
Acum my fellow corporatiști, vreau să îmi spuneți dacă toate acele ore extra chiar vă sunt recunoscute și cineva vine să vă spună „Apreciem munca ta.”. Nimeni nu a făcut asta? That was my educated guess as well.
Cine promovează în corporații?
Dacă trăiai cu impresia că se face o selecție după aptitudini and stuff, ar fi bine sa stai jos atunci când citești acest articol. S-ar putea să te ia cu palpitații. Promovează doar cine este controlabil, cine înțelege că va trebui să facă sacrificii personale, pentru că nu mulți o să te placă când vii să le zici că va trebui să crești target-ul pentru luna următoare pentru ca nimeni să nu îl poată atinge. De asemenea PCR-ul (pile, cunoștințe, relații) este în floare și în corporații. Deci if you want to get to the top of the pyramid, va trebui să… cum să spun asta într-o formă academică? Trebuie să fii de acord cu politici despre care tu știi ca nu ajută pe nimeni, însă trebuie să te prefaci că le înțelegi scopul și că sunt decizii care vor ajuta compania on the long run.
Ca să nu mai vorbim despre încăpățânarea corporațiilor și a clienților pentru care lucrezi să nu pună în aplicare nicio sugestie de îmbunătățire care chiar ar putea face viața oamenilor mai ușoară. De ce? Răspunsul mereu era „Știm că trebuie să îmbunătățim sistemul, mulțumim pentru feedback, însă nu putem face nimic acum. Nu este o prioritate.” Sounds familiar?
Cât se bârfește într-o corporație?
Adevărul? Gossip Girl era minciună pe lângă ce se petrece într-o corporație. Toată lumea vorbește despre toată lumea și toată lumea se cuplează cu toată lumea. This is how weird it is. Afli lucruri despre tine pe care nici măcar tu nu le știai. Nu cred că poate fi ceva mai nepotrivit de atât într-o companie, mai lipsit de profesionalism și integritate. Partea frapantă e că tu ești ultima persoană care află că se vorbește despre tine.
Nu vreau să înțelegeți greșit acest articol. Știu că puteam să plec oricând din acel loc (and I did eventually) și că a fost decizia mea să rămân. Motivele pentru care am rămas sunt și ele multe. No need to explain them now.
De ce nu îmi spuneți și voi povestea voastră dacă ați lucrat într-o corporație? Prove me wrong. Vreau să citesc și alte opinii legate de asta. Sau dacă nu ați lucrat, ați vrea să ajungeți să lucrați într-un astfel de loc or did I spook you already?