Trăim într-o perioadă în care incertitudinea predomină pe absolut toate planurile, iar stresul provocat de acest lucru este greu de gestionat atunci când devii pur și simplu copleșit de tot ceea ce se întâmplă în jur. Necunoscutul în sine provoacă anxietate și sperie în orice formă a lui, iar atât creierul cât și corpul trebuie să fie pregătite pentru a suporta și controla aceste lucruri.
Efortul de a gândi totul „la rece” cum se spune și de a procesa într-un mod rațional fiecare noutate legată în primul rând de job-ul de zi cu zi unde avem schimbări majore în special pentru oamenii care nu au lucrat niciodată de acasă, este o luptă continuă pentru adaptare. În aceste momente work from home obligă oamenii să găsească cea mai bună metodă de a rămâne focusați și a fi productivi chiar și în condiții neobișnuite.
Mai mult decât atât, avalanșa de informații din media (care pot fi mai mult sau mai puțin adevărate) adaugă la ceea ce deja este o situație confuză și delicată mai multă incertitudine. Nu doar atât, însă de cele mai multe ori, știrile cu privire la noul Corona Virus (Covid-19) ridică mai multe întrebări decât răspunsuri.
În aceste momente avem nevoie mai mult decât oricând de sfatul sau îndrumarea unui specialist care să transmită puțină ordine și coerență în tot acest haos. Din acest motiv am stat de vorbă cu Raluca Anton, doctor în psihologie, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, membră a echipei „Pagina de Psihologie”.
Raluca are o modalitate unică de a aduce știința din domeniul psihologiei mai aproape de oameni, cu alte cuvinte mai ușor de înțeles pentru noi toți și astfel cu un impact mai mare asupra oamenilor care au nevoie să se cunoască mai bine pe ei înșiși.
Cu o experiență de mai bine de 13 ani în a lucra cu oamenii, Raluca Anton ne răspunde în interviul de mai jos la câteva întrebări. Cum să reacționăm în fața stresului de la job? Cum putem scăpa de rutină atunci când vine vorba de job? De ce unii oameni nu cred în această pandemie, dar și multe altele.
Care ar fi cea mai eficientă metodă pentru a gestiona stresul de la job?
Nu știu dacă este una, cea mai eficientă, cât cred că ar fi util să învățăm, înainte de toate, să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne știm nevoile și limitările pentru a putea vedea apoi, ce putem face în legătură cu toate acestea. De cele mai multe ori, neîndeplinirea nevoilor și încălcarea limitelor personale sunt factori declanșatori ale stresului la locul de muncă sau în orice altă relație a vieții noastre. Astfel, aș spune că cea mai eficientă metodă ar putea fi extrasă din aceste aspecte: Cunoașteți nevoile și limitele și învață cum le poți comunica eficient astfel încât să simți că viață profesională nu îți este sever afectată.
Cum putem trece peste blocajul „Sunt prea obosit să mai ies în oraș cu prietenii” sau orice activitate de după muncă?
Una dintre cele mai eficiente tehnici în combaterea emoționalității negative (a tristeții, în special) este activarea comportamentală. Practic, este esențial să nu îi arătăm minții că „are dreptate”, ci mai degrabă, să luptăm „împotriva curentului”. Astfel, atunci când simțim că nu avem chef să ieșim în oraș cu prietenii, poate nu e nevoie să ne expunem fix acestui comportament, dar aș recomanda să se realizeze orice alt comportament, oricât de mic, în afară de statul în casă. După care să creștem treptat „intensitatea” și frecvența acestor comportamente.
Cum putem gestiona simptomele unei depresii atunci când te afli la un loc de muncă care nu ți se potrivește?
În psihologie, împărțim problemele în probleme practice și probleme emoționale. Astfel, pentru început este important să decidem dacă dificultatea pe care o avem are legătură cu locul de muncă și este ceva ce pot modifica practic sau este o dificultate emoțională care ține, mai degrabă, de dificultatea noastră de adaptare la un context nou, la o tipologie de persoane, la activitățile pe care le avem de făcut, dar aceasta nu este o problemă care ține fix de acel moment, ci este o dificultate pe care noi o cunoaștem și din alte contexte profesionale. Tehnicile pe care le folosim sunt calibrate în funcție de această analiză primară pe care este esențial să o realizăm.
Care ar fi metoda pentru a nu cădea în rutină și a ne conforma cu un job care nu este pe placul nostru?
Într-adevăr, a sta într-un context care nu îmi face plăcere, dar cu care m-am obișnuit poate fi un lucru frecvent întâlnit. La fel se întâmplă și în unele relații pe care le avem: conștientizăm că relația nu este una care să ne facă bine, dar pentru a nu ne expune schimbării și noutăți, rămânem acolo.
De cele mai multe ori, evităm schimbarea și acceptăm rutina pentru că ne produce îngrijorare necunoscutul și impredictibilitatea care vine la pachet cu orice modificare. În concluzie, pentru început ar fi util să ne dăm seama ce ni se întâmplă, în general, în momentul în care de-a lungul timpului am fost expuși la schimbare, ce semnificație au schimbările în viața noastră și care este experiența pe care am avut-o, în alte contexte ale vieții, tranzițiile către alte etape.
Apoi, la fel ca la punctul anterior, expunerea graduală la schimbare este ceea ce produce dezvoltare personală. A sta într-un context predictibil poate fi o variantă doar dacă ne asumăm că este punctul maxim pe care ni-l dorim pentru propria existență. Altfel, orice schimbare vom încerca să producem, chiar dacă mintea știe că este una care ne va aduce beneficii pe termen lung, simplul fapt că există o schimbare vine cu o doză inițială de disconfort.
De ce oamenilor le este greu în general să accepte schimbările de orice fel? De unde crezi că poate proveni această frică? (schimbări de job, cerc de prieteni, sau relație)
Partea din creierul nostru care se ocupă de a ne păstra în siguranță adoră certitudinea și predictibilitatea. Pentru că este ceva ce știe, ce poate prezice, ce ne păstrează într-un confort emoțional. Însă, dezvoltarea nu vine niciodată într-un context de siguranță. Astfel, este nevoie să îi reamintim minții emoționale că totul este ok, că totul este sub control și treptat să ne expunem, cu pași mici, unor contexte care scot mintea din clasică „zona de confort”. Pe scurt, reacția inițială a creierului va fi să stea în confort și siguranță.
De ce crezi că unii oameni nu au crezut că există o pandemie și că de fapt totul este o conspirație?
În primul rând, minții îi este foarte greu să creadă în ceva ce nu vede cu ochii proprii. În al doilea rând, în orice context de viață cu conotații negative, oamenii se împart ca mecanisme de coping pe curba lui Gauss. Astfel, vor fi cei care sunt mega panicați și ultra stresați la un capăt al curbei, iar la celălalt sunt cei care nu cred deloc în ceea ce se întâmplă.
Sigur, marea majoritate jonglează pe acest spectru în funcție de varianta care i se pare mai aproape de ceea ce îi produce mai puțin disconfort.
Astfel, într-o situație atipică de viață, apărută brusc, pe care nu o vede marea majoritate dintre noi și, mai mult, gravitatea situației marșează între poți să fii asimptomatic și să nu știi că ai virusul, la poți să mori (deci cu foarte multă incertitudine implicată), oamenii au tendința să facă ceea ce au făcut și în alte contexte de viață, cel mai probabil, să minimizeze (unii dintre ei să maximizeze) riscurile și impactul fenomenului.
Chiar dacă sună clișeic, dar ca la orice lucru în viața asta care este nou, plin de incertitudini și fără moment în care s-ar putea încheia ceea ce se întâmplă, sănătos este să respectăm niște recomandări oferite de specialiști în domeniu, fără să cădem în extrema izolării sau luării în derâdere. În acest context, chiar dacă ne îmbolnăvim, chiar dacă nu, noi știm că am făcut tot ce a ținut de noi pentru a ne păstra în siguranță atât pe noi înșine, cât și pe cei din jur.
Cum crezi că se va schimba raportul dintre cetățeni și autorități după perioada pandemiei?
Cred că ce vedem acum este raportul pe care l-am văzut constant în relație cu autoritățile. Din păcate, neîncrederea în sistemele statului se vede cu atât mai tare acum când vedem mulți oameni care nu cred în existența acestei pandemii. În țările în care populația are un nivel ridicat de încredere în autorități, regulile sunt clare și ascultate de către ceilalți. Astfel, nu cred că se va schimba în vreun fel, cât cred că, mai degrabă, se vor întări niște mecanisme pe care oamenii deja le folosesc.
Cât de ușor crezi că este pentru o persoană să se lase influențată de fake news într-o perioadă haotică precum o pandemie?
Într-o mare de incertitudini, oamenii vor căuta mereu certitudinea. Aceasta ne oferă siguranță și predictibilitate, chiar dacă este departe de un adevăr sau o realitate. În contexte în care nu știu, nu văd pe nimeni în jur, nu înțeleg, oamenii au tendința să dezvolte teorii care să le ofere o certitudine și, implicit, o stare de siguranță emoțională care îi chiar poate duce la credința, iluzorie de altfel, conform căreia ei sunt scutiți de boală. Iar apoi, creierul emoțional nu știe că ceea ce noi citim este un fake news. Iar dacă informația este cu conotație negativă, mintea mea va reacționa inițial la negativ și abia apoi va intra în joc mintea rațională care este mai lentă decât cea emoțională. În concluzie, expunerea constantă la fake news nu face decât să întrețină un sentiment negativ constant, chiar dacă intensitatea acestuia nu este una foarte ridicată.
Care este cel mai sănătos mecanism pentru a gestiona o perioadă de criză precum o pandemie?
Să învățăm să nu mai proiectăm pe o perioadă prea lungă de timp și să luăm fiecare zi așa cum vine încercând să ne păstrăm unii pe alții în siguranță.
Crezi că efectele psihologice ale pandemiei asupra unei persoane pot surveni și după ce s-a terminat perioada de criză?
Categoric perioada prin care trecem va avea un ecou emoțional pentru marea majoritate dintre noi. Cred că vom fi mai atenți, mai perspicace în legătură cu diverse contexte. Felul în care viață noastră funcționa până acum va suferi câteva schimbări, dar cred, în același timp, că marea majoritate dintre noi ne vom adapta lor. În schimb, va există acea categorie din populație care este mai vulnerabilă (cu istoric de episoade anxioase sau depresive, cu experiențe de viață atipice etc) care ar putea să aibă efecte mai intense pe termen lung, iar aici mă gândesc la intensificarea unei simptomatologii pe care ei deja o au.