Câți dintre noi nu ne-am dorit să devenim actrițe și actori? Prea puțini. Farmecul acestei lumi este unul incontestabil, chiar magnetic aș putea spune. Atunci când ești mic nu îți dai seama care sunt implicațiile unei meserii ca actoria. Nu înțelegi cu adevărat ceea ce presupune, pentru că tu vezi doar partea de glam, de premii, de rochii și costume spectaculoase care într-un mod fals îți transmit senzația de perfecțiune. Mai mult decât atât, îți dă senzația că actoria este ușoară și că oricine poate să fie actor.
Trebuie să recunosc că înainte de a începe liceul mă regăseam și eu în persoana descrisă mai sus. Cine se gândea la cât de mult muncesc actorii? Cine se gândea la cât de mult trebuie să studieze ei pentru a putea în primul rând să fie acceptați la Facultatea de Actorie? Cine se gândea că actorii trebuie să știe cum să gestioneze și să treacă peste un refuz atunci când nu primesc un rol pe care chiar și l-au dorit? Nu eu. Mi-au scăpat toate aceste lucruri. Am fost păcălită de Hollywood și de ceea ce vedeam la TV. Lucrurile s-au schimbat totuși când am ajuns în liceu. Acolo am avut ocazia să joc în câteva sketch-uri teatrale alături de colegii de clasă.
A fost pentru prima dată în viață când am fost nevoită să mă gândesc la cum o să perceapă publicul rolul pe care îl am, la timpul pe care trebuie să îl petrec repetând replicile și să nu uit cumva când e rândul meu să îmi spun replicile. The struggle is real, my friends. În acel moment am înțeles pe propria piele diferența între teatru și film. There are no do overs. Dacă ai greșit replica, sau ai ratat momentul, ai nevoie de multă experiență și tact pentru a ști cum să îndrepți situația.
O parte din mine încă este fascinată și își închipuie… „cum ar fi fost dacă” și totodată apreciez enorm oamenii care au această meserie fabuloasă și ingrată în același timp. E nevoie de multă disciplină, responsabilitate și muncă pentru a fi actor. Cu aceste lucruri în minte, Vlad Logigan a fost primul nume la care m-am gândit, iar asta din mai multe motive. Să vă explic.
În toată această perioadă, mai precis din Martie 2020, lumea a căutat refugiu în online pentru a putea procesa mai ușor ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Cu toții aveam nevoie de content, de oameni care să ne scoată din acea stare de amorțeală pentru că nu puteam merge la teatru sau la film sau…oriunde de fapt. Arta e ceva de care sufletul omului nu se poate lipsi. Cel puțin nu pentru mult timp. Vlad, prin contentul pe care l-a creat atât pe YouTube, cât și pe IG sau Facebook, ne-a pompat în vene puțină viață, suficientă cât să trecem peste cea mai ciudată perioadă prin care am trecut cu toții.
Vlad are un stil aparte de a promova cultura, principiile sănătoase de care societatea noastră și în general lumea s-a îndepărtat. Subtilitatea prin care punctează toate aceste lipsuri, concepte defecte și idei absurde cu care am fost bombardați în ultimii ani m-a făcut să apreciez și mai mult munca pe care o face.
Am stat de vorbă cu Vlad Logigan despre actorie, ce înseamnă să ai acest job, cum a gestionat perioada în care nu a putut fi pe scenă, dar și multe alte subiecte.
Crezi că emoțiile pe care le ai înainte de a intra pe scenă devin din ce în ce mai fade cu timpul și experiența? Sau ai aceleași emoții ca atunci când ai fost pe scenă prima dată?
Cu timpul, intensitatea emoțiilor se schimbă, desigur. Când faci ceva pentru prima oară ai altfel de emoții față de atunci când faci ceva pentru a 300-a oară, însă, emoțiile rămân, nu dispar, sper, niciodată. E bine să am emoții, asta mă face om, mă face uman, n-aș vrea să devin un roboțel care nu mai simte. Însă, cu timpul, se modifică intensitatea emoțiilor și tipul de emoție, dacă la debut aveam uneori emoții care mă gâtuiau, acum am un tip de emoție foarte plăcută, ca șampania, o emoție care abia așteaptă să înceapă spectacolul, să joace, să apară în fața spectatorilor spunând povestea din acea seară.
Există în meseria de actor roluri nepotrivite pe care n-ar trebui să le accepți? Sau trebuie să iei ce ți se dă? Cum faci selecția când vine vorba despre roluri?
Eu am refuzat roluri de-a lungul timpului, fie pentru că deja repetam la altele, fie pentru că nu credeam că mi se potrivesc, cum a fost Hamlet. La un moment dat, am refuzat măgulit de propunere, dar și până în ziua de azi cred că acel rol nu e pentru mine, aș putea juca în acea piesă oricare alt rol, însă pe Hamlet nu-l înțeleg, nu vibrez cu el. Ideal ar fi ca un actor să nu refuze, să facă, din ce i se propune, cât mai multe și să aibă roluri cat mai variate.
Cred că suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit și a experiențelor pe care le-am trăit. Caz în care e păcat să-ți negi o experiență sau o întâlnire.. totuși, până la urmă, mai bine să facă fiecare cum simte înăuntrul său. Instinctul este de multe ori un sfătuitor foarte bun.
Ce ai observat în comportamentul oamenilor din ultimii ani: crezi că ei înclină mai mult spre filme sau piese de teatru?
Nu știu să spun..nu-mi dau seama. Unii spre piese, alții spre teatru, alții le alternează. Poate e vorba și despre ce experiențe au avut la cinema și respectiv la teatru.
Având în vedere tehnologia și partea de Social Media pe care o avem la dispoziție ți-a fost ușor să fii prezent în online pentru a te promova? Găsești necesar acest tool pentru actori ca să ajungă la cât mai mulți oameni?
N-am căutat neapărat să mă promovez pe Social Media, dar îmi place să mă exprim, iar acesta este un instrument la îndemână, care te conectează instantaneu cu mii de oameni. Mie îmi place să împărtășesc gânduri și frânturi de gânduri, simțiri sau idei amuzante.
Este, de asemenea, și un mijloc facil prin care poți anunța oamenii ce spectacole mai joci, unde, când. Primeam des, înainte de pandemie mesaje cu întrebări despre unde te pot vedea, ce mai joci, iar Social Media rezolvă acest dialog cu ușurință. Nu știu cât e de necesar acest instrument, dar e practic și atunci devine păcat să nu-l folosești, dacă tot e acolo.
Care au fost cele mai dure critici care ți s-au adus după interpretarea unui rol?
Nu știu, nu citesc criticile, joc pentru că îmi place să joc, nu pentru ce cred alții sau pentru ce le-ar plăcea lor. Pe scenă simt nemijlocit dacă spectacolul a plăcut publicului din acea seară, iar pe de altă parte, sunt cel mai acerb critic al meu. Sunt seri în care toți spun că a fost minunat, dar eu am o listă de lucruri care putea merge mai bine și pe care le pot îmbunătăți la următorul spectacol.
Ai avut voie să fii creativ și să adaugi ceva personajelor jucate de tine, sau era necesar să urmezi strict scenariul?
Scenariul îl urmezi, ca ești actor, nu scenarist. Însă, ca actor, ai oricum foarte multă libertate pe parcursul etapelor de creație, reacții, gesturi, gânduri, intenții, emoții, toate astea îți aparțin și e bine să fii cât de creativ poți. În contextul dat, cu scenariul propus. Scenariul e ca o curte dacă vrei, pe care ți-o trasează scenariul și regizorul, însa în curtea aia, ești liber să creezi, să te manifești.
Crezi că există loc sub soare pentru oricine vrea să devină actor în România sau în afară? Sau este o meserie unde nu mai este loc pentru nimeni?
E loc, desigur. Și nu e loc, desigur. E loc pentru cei cu talent, cărora le-ar plăcea să își petreacă viața jucându-se și întruchipând roluri și povești, și nu e loc pentru cei care ar vrea să fie în față. Spunea Dem Rădulescu, am auzit, „Iubești arta din tine, sau pe tine în artă?”. Cam asta e, dacă iubești arta din tine, e loc, dacă pe tine în artă, mai bine să faci altceva.
Ca actor este suficient să fii bun sau ai nevoie și de noroc pentru a avea succes? De ce?
În primul rând muncă. În al doilea rând muncă, și în al treilea, iarăși muncă. Dacă ai și ceva talent, e minunat. Da, norocul joacă un rol, pe care însă nu-l poți stăpâni sau modifica, ce îți rămâne e să muncești, cu drag, cu dedicare, astfel încât când apare norocul, să te găsească în cea mai bună formă.
Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat în această perioadă în care nu ai putut să fii pe scenă?
Am putut citi mai multe, vedea mai multe filme, am înțeles cine mi-e într-adevăr aproape și cine doar de conjunctură, și poate cel mai important, am (re)învățat să mă bucur de lucrurile mici, de o plimbare, că mi-a înflorit o floare în ghiveci, că vorbesc cu cineva apropiat. Prețuiesc multe lucruri altfel acum, și din alte unghiuri față de înainte, când eram puțin mai grăbit, și poate mai neatent.
Ce sfaturi ai pentru cei care își doresc să devină actori?
Nu știu..să facă ce simt.
Sursă foto: arhivă personală