Fiecare dintre noi a trecut măcar printr-un proces de recrutare at some point și are idee ce presupune, am dreptate? Aici trecem în revistă discuțiile/negocierile uneori interminabile și de lungă durată cu departamentul de HR și chiar interviurile alături de cei mai importanți oameni din respectiva companie care basically decideau dacă vei fi sau nu angajat.
Îmi amintesc și acum primul interviu la care am participat, un interviu căruia i-am oferit extrem de multă importanță pentru că voiam să obțin acel job. Era primul interviu ever, iar în mintea mea trebuia să fie un succes. Desigur, eram conștientă că există șansa să nu fiu potrivită pentru acel post, însă asta nu m-a oprit din a fi dezamăgită și confuză în urma faptului că nu am fost angajată.
Acum că au trecut câțiva ani de la acel interviu, îmi dau seama că de fapt compania pentru care voiam cu atâta ardoare să lucrez era în realitate una dintre firmele cu cea mai șifonată reputație în domeniul de Customer Service/Call Center. Dacă v-ați gândit ls CGS, you would be right. Looking back, this was a blessing in disguise.
Prima experiență în cadrul unui interviu este și motivul pentru care am decis să scriu despre acest subiect care da, îmi trezește o frustrare și o indignare nemărginită. Am petrecut câteva ore la interviu, unde mi-au fost testate aptitudinile pentru limba engleză și spaniolă. Iar apoi, pentru că am trecut aceste două etape a urmat o ultimă etapă, cea de roleplay și o conversație legată de așteptări salariale and so on. După confirmarea că ne încadrăm în așteptările mele salariale (mici, de altfel dacă stau să analizez acum situația) mi s-a spus că „În câteva zile revenim cu un răspuns către tine indiferent care ar fi el”. To this day, eu nu am primit un feedback legat de acel job. Ce credeți? Există șanse să îl primesc curând? *insert sarcasm sign here*
Acesta a fost momentul în care am realizat că niciodată nu trebuie să mai aștept un feedback din partea HR-ului sau să am încredere că o să facă ceea ce spun că o să facă. Există două variante: dacă te-au ales pentru acel job te vor suna să te felicite și să stabiliți următorii pași, iar în caz contrar, vor intra în silenzio stampa și nu vei mai auzi niciodată de ei. Bine, asta dacă nu cumva peste câteva luni o înceapă un nou proces de recrutare și o să-ți revizuiască CV-ul.
Houston, we have a problem pe care trebuie să o adresăm. It’s long overdue, iar oamenii din HR, Recruitment, listen up. Încă de acum câțiva ani mă întrebam „Cum este posibil să nu primesc niciun feedback? Nici măcar un email”. Nu spun că de-a lungul timpului nu m-am obișnuit cu acest mod de lucru ca să îl numesc așa, însă asta nu înseamnă că este ok.
De multe ori am participat la interviuri, mi se spunea ca de fiecare dată „Revenim către tine” și nu se întâmpla acest lucru. Mereu m-am întrebat „De ce? Ce poate fi atât de greu să anunți persoanele care au venit la interviu că din păcate nu au fost alese pentru acel post?”. Ați putea crede că există un răspuns perfect logic și rațional, nu-i așa? Ei bine, nu. Nu există. Însă există scuze și lipsă de respect tho’. Avem aceste două lucruri, dacă interesează pe cineva.
O scuză de altfel josnică și chiar….deplorabilă este că „Cei din HR au foarte multe lucruri de făcut și nu au timp să anunțe pe toată lumea”. Well, Karen, vorbesc doar în numele meu acum, însă eu nu consider relevant faptul că oamenii de HR au foarte multe lucruri de făcut. We all do, btw. Și poate că această afirmație o să șocheze multă lume, însă a trimite acel feedback este in your job description ca parte din departamentul de HR. Maybe you need a refresher of your tasks (oricând putem stabili un call). Este datoria ta să anunți fiecare persoană în parte care a participat la interviu dacă a fost aleasă sau nu pentru acel post.
„Vai, dar se înțelege: dacă nu primești un răspuns, nu ai fost ales. De ce atâta dramă?” Știu că asta vă întrebați. Ei bine, suntem în anul 2021 și este momentul să nu mai acceptăm acest tip de work avoidance din partea departamentului de HR/Recruitment. Calling out someone pentru că refuză să își ducă până la capăt task-urile este drept, normal și trebuie să facem asta fără niciun resentiment.
Pentru că bunul simț și logica nu au câștigat în acest caz, mi se pare completely fair, necesar și obligatoriu să existe o lege prin care în urma unui interviu, compania să fie constrânsă să trimită in a timely manner un feedback legat de acel interviu. În caz contrar, trebuie să riște un proces pentru că au refuzat să anunțe candidatul în legătură cu decizia lor. De ce un proces? Pentru emotional distress, pierderea timpului și mai presus de asta, poate chiar pierderea altor oferte de muncă.
„Ești tu mult prea implicată în acest subiect. Nu vezi lucrurile clar. Nu stă treaba chiar așa.” Înțeleg că unii o să spuneți că e too much ceea ce deja am menționat. Well, it’s the bare minimum, honey. Nu spun că vreau luna de ce cer. Dar dacă stau bine să mă gândesc, am o șansă mai mare la asta, decât să întâlnesc pe cineva din HR care chiar să-și ia job-ul în serios. Iar dacă aceste afirmații te revoltă, înseamnă că nu trebuie să lucrezi în domeniul HR and you are part of the problem.
Nu faci doar acea parte a job-ului care îți convine/surâde ție. You’re all in. Pentru că ție nu-ți place să trimiți rejection emails asta nu înseamnă că îți este permis să eviți cu bună știință acest pas important din job-ul tău. Not to be mean or anything, dar am început să cred că oamenii din HR nu trimit aceste feedback-uri pentru că le este frică deep down de o posibilă reacție din partea candidatului. Could I be right?
Ce ați spune dacă aș plusa pe lângă ceea ce am spus până acum? Da, au existat extrem de puține cazuri în care după N luni de zile am primit un rejection email. Chiar și așa, acel email de două rânduri pe mine, ca și candidat, nu mă ajuta să înțeleg motivul pentru care nu sunt potrivită pentru acel job.
Este de apreciat că au au trimis în cele din urmă acel email, însă there is still work to be done. Ca om de HR tu ai datoria again să explici oamenilor ce anume nu a fost ok pentru ca pe viitor să știe ce trebuie să îmbunătățească. Dacă asta nu se întâmplă, acea persoană va face aceleași greșeli la interviurile următoare și îi va fi imposibil să înțeleagă ce trebuie să schimbe. You see my point?
Guys, oricine citește aceste rânduri, nu mai acceptați firimituri, în special în aceste cazuri. Nu mai acceptați să fiți tratați ca second class citizens. Și nu trebuie să mai fim impresionați sau să dăm credit mai mult decât trebuie atunci când cineva face ceea ce deja este in their job description.
Cu mare interes aș citi și părerea voastră despre acest subiect delicat să-i spunem. Let me know in the comments.