Femeilor li s-a spus toată viața cine sunt și cum ar trebui să se comporte. Măsura în care femeile se simt în siguranță și încrezătoare în exprimarea lor, în cuvinte și acțiuni, în aparență și în pozițiile pe care le adoptă, este relevantă pentru a măsura progresul societății.

De aceea One Night Gallery alege să colaboreze cu artiști locali, pentru a ajuta la transmiterea experienței feminității ca un spectru de forme complexe, cu mai multe fațete de expresie. Fotografia, ilustrația, instalația de artă și videoclipul se îmbină într-o experiență multisenzorială. Întreaga expoziție este o piesă mixtă, creată din combinarea lucrărilor de artă. 

Artiștii prezentați la Full Spectrum Experience sunt Raluca Ciornea, Felicia Simion, Ștefan Radu Crețu, Misha Diaconu, Wanda Hutira, Alex Nimurad, Rizi, Tammy Lovin, Adina Grapa și Contemporia.

Lucrările lor abordează feminitatea din mai multe unghiuri, cu ajutorul mai multor arte:

Adina Grapa a creat o colecție de articole vestimentare #ZeroWaste personificată prin legendele ce se regăsesc în cadrul remarcabilelor țesături tradiționale, întruchipate într-un design eclectic reinterpretat. Elisabeta este deghizată în roialitate și aduce privitorul mai aproape de familia regală. Îmbrățișează grația prin cel mai înalt nivel de eleganță, de finețe. Dochia onorează legendele și narațiunea fantastică, dar tradițională, privită ca fapte istorice – transmise și percepute în formele sale autentice.

Felicia Simion prezintă „The Declaration of Sentiments and Resolutions”, care face trimitere la titlul documentului de pionierat redactat de activista Elizabeth Cady Stanton în cadrul Convenției Seneca Falls, prima convenție a drepturilor femeii (1848). Lucrarea își propune să aducă în atenția privitorului începuturile mișcării care vizează drepturile femeii în SUA, precum și ale mișcării feministe la nivel internațional, și reprezintă un scurt moment de comemorare a eforturilor întreprinse de către femei în lupta pentru afirmare.

Pe de-o parte, se regăsesc „Sentimentele” – injustițiile (civile, morale) la care au fost supuse femeile de-a lungul timpului – iar, pe cealaltă parte, se află „Rezoluțiile” – propunerile aduse în vederea câștigării egalității sociale. Suprapus peste două autoportrete, textul documentului capătă o valoare autobiografică, rezultată în urma unui lung proces de conștientizare a propriei feminități și de asumare a unui feminism propriu, transpus în acest omagiu vizual adus unui fragment de istorie care a stârnit o revoluție a gândirii.

De la Ștefan Radu Crețu se poate vedea „Another Selfish Mermaid”, o lucrare hybrid 2D, 3D și cinetică în același timp. Sirena este un simbol al feminității în majoritatea poveștilor, încă din mitologia greacă. Oglinda este un element ales întocmai ca o completare clișeistică, însă, de fapt, devine partea interactivă a lucrării, care are în vedere nevoia intrinsecă ca oamenii să se recunoască. Astfel, oricine se oglindește în lucrare devine o sirenă cu coadă artificială, mecanică și blănoasă în același timp.

Misha Diaconu aduce lucrarea „Mimosa”,  care face parte din dintr-o serie de opere care surprind ipostaze feminine, proiect început acum câțiva ani. Mimosa portretizează sensibilitatea redată prin suplețea formei și prin mișcarea ușor teatrală pentru a accentua mesajul, la baza lucrării simbolice așezând feminitatea. Mimosa este inspirată din aspectul și fragilitatea florii cu același nume, considerată și o plantă cu personalitate.

Contemporia este un brand de bijuterie care prezintă Colierul Armurarium, o piesă care vorbește despre feminitate, curaj și vulnerabilitate. Piesa a fost gândită să sugereze contrastul dintre putere și vulnerabilitate: ascuțit / filiform, metal / textil, negru / roșu. Elementul inițial care a dat naștere conceptului este ciulinele, denumit popular și ”armurariu”, ca simbol delicat al rezilienței efemere.

Tammy prezintă Totemurile feminității, văzând feminitatea ca o infinitate de forme, nuanțe și culori, texturi si volume. Întregul distinct, unic, ce nu poate fi încadrat în tipare, pentru că nu există nimic în forma de obiect fizic care vreodată ar putea spune povestea feminității așa cum este ea pentru fiecare. Aceste 3 toteme tăcute intenționează să spună mai multe povești decât ar putea fi exprimate în cuvinte.

Rizi  și „Silence to shine” (un triptic cu sunet și lumină interactive) cred că feminitatea este în continuare un câmp de luptă politic și încearcă să oprească toate vocile care bruiază identitatea femeii.

Raluca Ciornea aduce „The Divine Feminine”. Manifestul lucrării vorbește despre canalul energiei feminine, care reprezintă viața însăși. Spiritul Apei este o reflexie directă a Divinului Feminin – sursa care se află la baza existenței a tot ce exista în natură. Copacul Vieții plasează oamenii înrădăcinați în Pamânt și cu o parte spirituală care urcă spre cer, regăsind în fiecare om ambele energii, atât cea masculină, cât și cea feminină.

Lucrarea lui Alex Nimurad, „The Cosmos”, a fost inspirată de atribute unice ale feminității precum misterul, capacitățile intuitive și abilitatea de a întruchipa puterea gentilă de a crea și a menține echilibrul. În ilustrația sa simbolistica feminității e preluată și translatată în motive ce fac referire la mituri antice, astronomie și știință, iar elementul central face trimitere la arta clasică prin tehnică, proporții și compoziție. Pilon central al lucrării, personajul principal plutește deasupra simbolului de lună nouă – simbolul creșterii și al feminității. Într-un gest ambiguu, ea se învelește sau se descoperă de trena de întuneric făcând astfel trimitere la importanța echilibrului dintre întuneric și lumină.

Cu cele patru brațe, simbol al celor 4 elemente și al celor 4 puncte cardinale, țin în echilibru corpurile cerești și făuresc universul din jurul ei. Este grațioasă, într-un echilibru perfect și puternică. Ea este centrul de interes asemeni forței de gravitate – cea mai puternică forță a universului.

Wanda Hutira aduce „Sorry not sorry”. Lucrarea pleacă de la convingerea că femeile își pot revendica conceptul de feminitate și să răstoarne paradigma în care identitatea lor e definită de interesele arbitrare ale unei societăți patriarhale. Pretențiile feminității, ca construct social, au obiectificat și dorit femeile frumoase, docile, fragile, lipsite de conținut. Acest conformism nu a făcut bine, dar acum femeile pot hotărî cine vor să fie.

Evenimentul începe joi, 15 septembrie și se termină duminică, 18 septembrie. Joi și vineri expoziția va fi deschisă între 18:00 și 22:00, iar în timpul weekendului între 13:00 și 22:00.

Full Spectrum Experience se desfășoară la Galeria Senat, aproape de parcul Regele Mihai (anterior Herăstrău). Evenimentul este cu intrare liberă, iar mai multe informații pot fi găsite pe contul de Instagram al One Night Gallery: https://www.instagram.com/onenightgallery/

Evenimentul va fi fotografiat și filmat, iar imaginea participanților ar putea fi refolosită în scopuri necomerciale.

Write A Comment

error: Content is protected!