Gătitul nu a fost dintotdeauna o activitate care să-mi facă plăcere sau care să mă bine dispună. Am început să fiu curioasă, să mă preocupe și chiar să o întreb pe mama despre cum se fac anumite rețete destul de târziu, când eram prin anul II de Facultate. Adevărul este că eram adepta rețelelor simple, mai basic, care nu necesitau foarte multă energie din partea mea și se preparau destul de repede. Don’t get me wrong, nu spun că acum îmi petrec timpul doar în bucătărie, însă, de câțiva ani încoace, de când mi-am cumpărat propria locuință, gătitul a devenit o activitate mai aparte, pentru că implică și o anumită doză de mister și incertitudine, mai ales când încerci pentru prima dată o rețetă.

„Hai să vedem ce-mi iese” sau „Aoleu… dacă nu iese bun?” „Oare o să-mi iasă?” sunt doar câteva din gândurile care-mi trec prin minte de fiecare dată când vreau să încerc o rețetă nouă. Îmi amintesc și acum prima rețetă mai complicată (din punctul meu de vedere) pe care am încercat-o, iar aceasta a fost o recomandare a unei prietene. Se apropia perioada Paștelui și am adus în discuție cum mi-ar plăcea să gătesc ceva mai deosebit, să încerc ceva ce nu am mai făcut până acum. Știam deja ce voiam să gătesc, voiam să gătesc o pască, însă frica mea era că aluatul nu-mi va ieși așa cum trebuie și încercam să găsesc și alte variante mai feasible pentru un începător în ale gătitului.

Apoi, prietena mea, fără să stea pe gânduri îmi spune „Păi de ce vrei să te complici? Poți să faci pască și fără aluat. Am eu o rețetă de-a Jamilei pe care poți s-o încerci”. Mi s-au luminat ochii, am zărit lumina de la capătulul tunelului și abia așteptam să văd dacă chiar este adevărat. Mi se părea incredibil. Eu care am crescut văzând-o pe mama cât de mult stă să frământe pentru o pască, acum eu să nu trebuiască să fac asta? What kind of sorcery is this? Clipul postat de Jamila a fost extrem de bine detaliat, nu a lăsat loc de interpretări și fără să mă laud or anything (bine, mă laud doar puțin) pasca cu brânză fără aluat a iesit senzațional din prima. Year laters, gătesc aceeași pască în fiecare an, negreșit iese perfect și chiar am prieteni, apropiați care mi-au mulțumit pentru că și eu la rândul meu am recomandat rețeta mai departe.

In addition, am urmat rețeta Jamilei pentru clătitele franțuzești și banana bread (însă aici am făcut mici modificări pentru că am mai adăugat o cupă de protein pouder, fulgi de cocos și fructe de pădure deasupra). M-am simțit ca un adevărat chef, not gonna lie.

În luna Februarie am participat la un eveniment, „Amintiri gustoase” unde mai muți chefi au participat la o discuție despre mâncarea tradițională românească și ce înseamnă de fapt pentru români tradițional românesc. Cine nu putea să lipsească de la eveniment este Geanina Avram Staicu, sau și mai bine zis Jamila herself. A fost un eveniment tare interesant și cel puțin pentru mine, a fost prima dată când am participat la un eveniment unde mai mulți chefi au dezbătut topicuri legate de mâncare.

Nu am stat pe gânduri și i-am propus Geaninei un interviu pentru că there was just no way I would miss that chance. Respectul și admirația pentru ceea ce face în fiecare zi este uriaș și mi-am dorit să aflu mai multe despre brand-ul ei, cum a început toată activitatea and so on.

Toate informațiile în interviul de mai jos.

Cum a început pasiunea ta pentru gătit și ce te-a determinat să-ți creezi propriul brand?1

Pasiunea mea pentru gătit face parte din mine de când mă știu pentru că mereu m-am simțit atrasă de gătit și găteam încă din copilărie alături de tatăl meu. Am decis să-mi urmez această pasiune după ce m-am întors dintr-o vacanță în Maroc, țara de origine a soțului meu, unde am descoperit minunata lume a condimentelor și a aromelor orientale. M-am întors de acolo hotărâtă să-i învăț și pe români să folosească condimentele precum făceau marocanii.

Care a fost mindset-ul tău atunci când ai decis să-ți creezi propriul canal de YouTube, propriul site și să postezi rețete? Ai știut mereu că va avea success?

Nu am avut niciun mindset, a fost pur și simplu o joacă. Am început să postez fără să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla. Nu m-am gândit nicio clipă că va avea succes acest canal. Făceam doar ceea ce-mi plăcea fără să mă gândesc la ce va urma.

Care au fost cele mai mari challenge-uri ca antreprenor/business owner la început și cum le-ai depășit?

Nu-mi aduc aminte să fi avut mari challenge-uri la început. Totul a curs foarte firesc și normal pentru că mi-am lăsat timp până am trecut de la pasiune la business. Poate că cea mai grea parte a fost (și este încă) birocrația de care ne lovim la orice pas și care ne îngreunează activitatea.

Mulți dintre noi (myself included) avem această concepție „Dacă nu e perfect, dacă nu e așa cum vreau eu, mai bine nu mă apuc de nimic până nu am tot ce trebuie.”. Este asta cea mai bună abordare, sau ar trebui să lăsăm perfecționismul la o parte și să dăm drumul afacerii și să facem ajustări din mers?

Părerea mea este că dacă ne ghidăm exclusiv după această concepție s-ar putea să nu ne mai apucăm niciodată de nimic. Da, e normal să ne documentăm, e normal să ne interesăm de afacerea pe care vrem s-o punem pe picioare, dar va trebui tot timpul să facem ajustări din mers. Niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Din punctul tău de vedere este voie de un business plan când ai o idee de afaceri? Cum ai procedat tu și crezi că o singură persoană poate să le facă pe toate?

Nu sunt vreun expert financiar și nici nu cred că sunt în măsură să sfătuiesc pe cineva în acest domeniu. În cazul meu nu a fost nevoie de un business plan pentru că în momentul în care JamilaCuisine a devenit business avea deja vizibilitate mare în online, brand-urile mă cunoșteau și totul s-a întâmplat foarte natural. Ei aveau nevoie să-și promoveze produsele, eu aveam nevoie de o formă legală pentru a face asta.

Am lucrat o perioadă pe drepturi de autor, însă aveam nevoie de o formă juridică pentru a simplifica puțin procesul și așa a început totul. Clar o persoană nu le poate face pe toate, așa că aveam nevoie de contabil, angajați și e foarte important să delegăm. Nimeni nu le poate face pe toate.

Făcând o retrospectivă la videourile postate pe YouTube la începutul carierei, este ceva ce ai modifica?

Nu aș modifica nimic și din acest motiv nici nu am șters niciun clip de pe canal. Fiecare clip postat arată evoluția mea în acești 11 ani și arată cât de mult am muncit pentru a ajunge aici. Nu mi-e rușine de primele clipuri, deși sunt oarecum rudimentare, pentru că îmi aduc aminte de începuturile acestei aventuri minunate.

Pentru oamenii care nu cunosc partea de online, Social Media, content creation, în ce constă munca pe care o faci? Care sunt pașii pe care îi urmezi înainte să postezi pe YouTube și pe site?

Munca mea este foarte complexă, deși din exterior nu pare. Totul începe cu documentarea și testarea rețetelor înainte de filmarea propriu zisă. Asta înseamnă că trebuie să-mi creionez rețeta, să-mi cumpăr ingredientele și să mă apuc de teste. Dacă sunt mulțumită de rezultat mă apuc de filmare. Aceasta începe cu pregătirea mea:  machiaj, coafură, ținută. Pregătesc apoi ingredientele, iar soțul meu pregătește aparatura. Trecem apoi puțin și prin script pentru a ști cum începem filmarea, care vor fi cadrele, unde filmăm (plită/cuptor). Dacă avem de promovat și un produs, avem un script și pentru acesta pentru a ști cadrele pe care va trebui să le filmăm.

După ce terminăm filmarea, se trece la realizarea pozei preparatului, iar apoi urmează post producția care durează și ea două zile. Totul se termină cu textele pentru Social Media și blog pe care eu le fac de fiecare dată. Pe lângă asta am și de redactat contracte, de emis facturi, de verificat plăți. Merg și la conferințe, la evenimente, am întâlniri frecvente cu clienți sau viitori clienți, cu agenții și oameni din domeniu. Mai este apoi partea de Social Media unde trebuie să rămân în legătură permanentă cu comunitatea mea, să le răspund la întrebări, să-i ajut la nevoie.

Ai simțit vreodată invidie din partea colegilor de breaslă? Cum gestionezi acele momente?

Da, au fost mai multe momente de genul acesta. De cele mai multe ori ignor și iau atitudine doar atunci când lucrurile scapă de sub control.

În cadrul evenimentului „Amintiri gustoase” s-a adus în discuție oamenii care lasă comentarii acide/rău voitoare. Din punctul tău de vedere, unde începe constructive criticism și când începe să devină inappropriate?

Personal nu cred în critica constructivă, adică nu cred că există ceva constructiv în a critica pe cineva. Pentru mine critica este o formă de abuz verbal și uneori chiar emoțional. Nu mi se pare că a critica pe cineva este egal cu a ajuta persoana respectivă să fie mai bună în ceea ce face. Atunci când critici clar vrei să-i spui persoanei respective că nu e sufficient de bună, că nu face bine, că nu nu merită să fie acolo.

Sunt de părere că putem să ignoram persoanele care nu ne plac și le putem alege pe cele care ne plac. Simplul fapt că lăsăm un comentariu răutăcios nu ne face pe noi nici mai buni, nici mai frumoși, nici mai fericiți, nici mai împliniți. Ne umple doar cu o energie negativă de care la un moment dat chiar nu mai putem scăpa.

Cum ai gestionat momentele când o rețetă nu a ieșit așa cum ți-ai dorit? Și de câte ori s-a întâmplat să schimbi o rețetă pentru că nu aveai rezultatul așteptat?

Dacă o rețetă nu iese așa cum îmi doresc, pur și simplu nu o filmez. Pentru că îmi testez înainte rețetele, pot face asta fără să mă apuc să filmez. Mi se întâmplă să schimb rețetele dacă nu ies cum trebuie, însă lucrul acesta se întâmplă destul de rar.

Write A Comment

error: Content is protected!