Mihaela Retegan are poate unul dintre cele mai frumoase și meaninful proiecte despre care eu am plăcerea să vă povestesc de câte ori am ocazia, și anume Gașca Zurli. Un proiect pentru copii și părinți, care îi ajută prin cântece și jocuri să se conecteze mai bine unii cu ceilalți, să-și înțeleagă și să-și recunoască emoțiile și deopotrivă să le exprime liber. Mai ales fără a le fi jenă sau frică de judecată.

Fără dar și poate, misiunea de a încânta pe cei mici cu jocuri, muzică și în același timp ca ei să învețe o lecție de viață este cea mai grea, dar în același timp cea mai frumoasă misiune, iar acesta este unul dintre motive pentru care o apreciez tare mult pe Mihaela.

În acest nou interviu am stat de vorbă despre filmul „Superpietonii Zurli” care urmează să intre în cinematografe, despre firul epic al filmului, ce proiecte noi urmează pentru Gașca Zurli, dar și multe alte subiecte.

Toate informațiile în interviul de mai jos.

„Superpietonii Zurli” urmează să intre în cinematografe. Asta înseamnă că Gașca Zurli se mută în cinematografe. Cum a înmugurit această idee?

Licărea în mintea mea, de multă vreme. Dintotdeauna caut să descopăr toate mijloacele prin care să pot să mă manifest, în ceea ce eu cred că este misiunea mea: să fac bine copiilor și părinților, care interacționează cu ideile mele.

De-a lungul anilor, am avut mai multe încercări, fără să mă străduiesc prea mult, cu diverși parteneri. Cătălin Dascălu și Alina au venit cu această propunere și astrele cu un culoar divin (așa spun eu când lucrurile de întâmplă lin). Când ai verde de la Doamne-Doamne, nu mai ai nicio piedică.

Întotdeauna există o componentă educațională, în conceptul „Zurli”.Aș spune că pentru mulți copii, educația pornește și cu Zurli, acolo unde părinții nu mai au atât de multă răbdare și timp. Poate fi Gașca Zurli și o excelentă figură semnificativă, în viața copiilor?

Sper. Îmi doresc. De fapt, tot ceea ce scriu, pleacă și de la o nevoie descoperită în societatea noastră, în relațiile dintre copii și părinți, în lipsurile din metodele practicate în învățământul românesc. E loc de foarte mult și mă bucur, din toată inima că, deși Zurli, nu face parte din programa școlară, poveștile, jocurile și cântecele create de mine sunt instrumente folosite de educatori și învățători.

Printre personajele „Superpietonii Zurli” se numără și Amalia Enache, alături de Alma, Codin Maticiuc și Smaranda, Ioana Chereji (Untold) și Luiza, respectiv Mihai Morar și Roua. Ați făcut casting, în acest sens?

Nunu, sunt prietenii noștri. Sunt părinții pe care eu îi rog, mereu, să ne ajute în campanii și mi-am dorit să le fac această bucurie copiilor lor. Am fost și eu în acel punct, și știu ce mult conta, pentru Maya, o experiență specială. I-am ales pe criteriu de prietenie și sunt fericită că ne-am potrivit ca timp, pentru filmări. Au fost foarte serioși, implicați, atenți la indicații și am tras foarte puține duble. Ca să nu mai spun și că ne am distrat, pe cinste.

Intuim firul epic al peliculei, dar oare ne puneți da, pe scurt, un spoiler asupra momentului culminant?

Totul e bine când se termină cu bine. Sau, împreună suntem puternici, sau paza bună trece primejdia rea.

Gașca Zurli înseamnă, mai nou, și Maya, chiar dacă ea reprezintă fundamentul acestui concept. Ce înseamnă asta, pentru mama și Tanti Prezentatoarea, mai exact?

O mare surpriză. Dacă mi-ar fi spus cineva că pentru copilul meu acel ceva care să o transforme total, să o responsabilizeze și să o determine să facă tot ce poate se numește Zurli,  n-aș fi crezut niciodată. Când Maya mi-a spus că vrea să învețe animație, am fost foarte fericită. Așa că am plusat și am întrebat-o dacă nu vrea să prezinte spectacolele de Mascote. 

Ea m a întrebat „aș putea?”. Și așa a început tot. Sunt fericită să o învăț tot ce știu, să îi explic și să o ajut să fie un ghid bun, în relația dintre copii și părinți. Maya nu are experiență de scenă, dar a trăit lângă mine și cu mine tot ce nu te învață nicio oră dintr-o sală de curs.

Cum arată 2024, pentru Zurli?

Un an interesant. Îmi place să spun ca în 2024 Zurli nu merge mai departe, ci în toate părțile: în cinematografe, în orașele mari, în cele mici, în grădinițe, în casele oamenilor și vreau să ajungem și în sate. Anul acesta colorăm harta României în culorile Zurli. Poate mai Mult decât am făcut-o, până acum.

Este un vis al meu să putem spune că Zurli a ajuns în toate orașele mari și mici, din România. Aș vrea ca peste 2 ani, când Zurlim împlinește 20 de ani, să pot să spun asta, la bilanțul companiei.

Urmează și un turneu, prin țară, de promovare a peliculei?

Ianuarie și februarie sunt dedicate filmului. Ne dorim să motivăm cât mai mulți părinți să ajungă în cinematografe. Cifrele nu sunt foarte încurajatoare. Proporția părinților care n-au fost, niciodată, cu copiii la Cinema este foarte mare.

Pe ei vreau să-I scoatem din casă și să-I determinăm să trăiască o experiență specială, alături de copiii lor. Avem și un concurs pentru asta: o familie va viziona, împreună cu noi, filmul având un tratament special. Pe www.zurli.ro sunt toate detaliile.

Care sunt orașele în care copiii vă pot vedea?

În toată țara, pe site-ul superpietonii.ro găsiți mai multe informații.

Spune, vreodată, Mirela Retegan, „nu mai pot”?

Daaaaaaa, de multe ori. Maya are o glumă : „mama, tu la o lună și jumătate, trebuie să pleci departe câteva zile, ca să-ți amintești ce mult îți place ceea ce faci, și să nu mai spui „nu mai pot”. Spun „Nu mai pot”, și în ultima vreme mi-am dat seama că atunci când ajung să spun asta, trebuie să fac o analiză atentă și să-mi dat seama ce nu mă susține în munca mea: ce oameni nu își fac treaba, ce proiecte nu merg cum trebuie, ce aspecte pot fi îmbunătățite.

Există un motiv pentru fiecare „nu mai pot”. Dacă îl găsești, poți din nou mult și bine, până la următorul hop. Despre asta este, de fapt, toată viața.

Care sunt planurile Fundației Zurli, pentru anul în care tocmai am intrat?”

Continuăm campaniile mari și venim cu componente noi. „Mesaje de iubire pentru copiii cu branule”,  campania prin care livrăm zilnic fericire în nouă spitale de Oncopediatrie, se așează frumos și vrem ca pe data de 15 februarie să facem un proiect mare de conștientizare a ajutorului emoțional  pe care îl putem oferi familiilor aflate în acesta situație.

Tedy Necula ne face un spot, mai multe vedete ni se vor alătura. Vrem să chemăm oamenii pe 15 februarie în cele nouă orașe, să scriem împreună mesaje pentru copiii bolnavi de cancer. Aceste mesaje sperăm să le transformăm în bani, cu ajutorul unui sponsor, și apoi să le punem pe toate într-o carte, care de 1 iunie să ajungă la cei 5000 de copii din România, diagnosticați în acest moment.

Mergem mai departe și cu „Adoptă o mamă”- campania prin care mame care pot le susțină pe cele pe care viața le-a pus astăzi în genunchi, să le întindem o mână, de care să se sprijine, și le ajutăm să se ridice.

Alegem și anul acesta „Învățătoarea Anului” și continuăm “Verde la Educație”, tot cu componenta de circulație. E multă treabă de făcut și vreau să fac un apel către oamenii care ne pot ajuta, să ne susțină cu un SMS de 2 Euro, cu textul „Acasă” la 8845, precum și să se înscrie pe voluntar@zurli.ro.

2 Comments

  1. Nu pot sa nu recunosc faptul ca Mihaela Retegan se implica intr-un proiect atat de special ca si Gasca Zurli. Am avut oportunitatea sa aflu mai multe despre acest proiect care le face pe copii si parintii sa se conecteze mai bine si sa inteleaga mai bine emotiile lor. Este o misiune nobila pe care o admir si care trebuie apreciata. Cu siguranta, filmul “Superpietonii Zurli” va fi un succes la fel ca toate proiectele ei.

  2. Am fost la filmari la Rasnov, pe Platoul Cleopatra, cu trenuletele Mocanita, pe Valea Marului. Cartile de scripttret son raspu la diversi copii, la Aniversarea a 8 ani. Dar si ca unul dintre initiatorii inceputului acestei povesti, am contribuit cu o lectie de filosofie a vietii legata de Copacul cu Radacini in cer si Ramuri pe Pamant (teoria lui Mery Rig) si ori metal pentru dorinte, si tot. Povestile pentru copii, acelea adevarate, sunt universuri continuale. Sper ca „Superpietonii Zurli” sa fie doar o etapa, ca fundament al unei intregi lumi.

Write A Comment

error: Content is protected!