Paula Seling, una dintre cele mai discrete artiste din industria muzicală, își deschide sufletul în fața Emmei în cadrul podcastului „DilEMMA” și face mărturisiri emoționante la câțiva luni după anunțarea divorțului, dar și a adopției „Cea mai importantă ființă de pe lumea asta este ea (Elena) și noi trebuie să găsim soluția să funcționăm spre binele ei. Între noi există un respect foarte mare, există și o prietenie…Ne purtăm de grijă unul altuia și lucrurile funcționează în acest fel”.

Deși despărțirea de fostul soț a venit după 17 ani, Paula a făcut pace cu trecutul și consideră că „Ferirea este în prezent. Lecția separării este la fel de importanta ca orice lecție. Dacă s-a întâmplat așa înseamnă că aveai ceva de învățat de acolo… toate se întâmpla cu un rost în lumea asta”.

Cu multă sinceritate dar și din dorința de a se autodepăși, Paula recunoaște că „Mă autopedepsesc. Sunt o persoană care își caută perfecțiunea. Și pentru că nimeni nu poate să fie perfect, atunci când îmi descopăr mici nereușite, mă cert foarte mult singură și compensez cu și mai multă energie și atenție dată de depășirea a unei bariere”.

Paula Seling se consideră un om norocos care s-a regăsit și s-a redescoperit pe sine odată cu adopția Elenei, iar lecția cea mai valoroasă pe care a învățat-o a fost „iubirea totală și absolută”.

Extrem de rafinată și atentă în alegerile muzicale pe care le-a făcut, Paula Seling consideră terapie muzica, iar cea bisericească  „vindecă sufletul” urcându-te pe o vibrație emoțională înaltă.

Write A Comment

error: Content is protected!