Din camaraderie pentru toți cei care au fost sinceri și mi-au trimis poveștile lor legate de cum au reacționat când au aflat că Moș Crăciun nu există, dar și modul în care au aflat, voi fi și eu la fel de sinceră. Nu știu dacă am crezut vreodată cu adevărat în Moș Crăciun, însă am ales să cred. Am ales să văd Magia Crăciunului și a Sărbătorilor așa cum o vedem poate în filme fără să îmi pese dacă Moșul este sau nu cine credeam eu că e. Momentul în care am fost sigură că Moș Crăciun este doar o poveste frumoasă a fost probabil în clasa generală, când se organizau serbări de Crăciun, unde erau invitați toți părinții, dar bineînțeles și Moș Crăciun. Ei bine, în tot acel haos al pregătirilor, paznicul școlii unde învățam se costuma în Moș Crăciun în văzul tuturor elevilor pentru că el era cel…
Poate unii dintre voi o să spuneți că exagerez, însă eu cred că Vlad Eftenie este definiția cuvântului „fotografie” dacă vom căuta în DEX. Hold your horses, pentru că ceea ce vreau de fapt să punctez mai în glumă mai în serios prin acest statement este că experiența lui din domeniul fotografiei, dar și al comunicării îl transformă într-un titan în această branșă. Este doar opinia mea bazată pe ceea ce am observat de-a lungul a câtorva ani de când îl urmăresc pe Social Media și din discuțiile avute în cadrul diferitelor evenimente la care participam. De asemenea, am avut șansa să particip la unul dintre cursurile predate de el despre fotografia cu telefonul (subiect de care eram și încă sunt pasionată) în care mi s-a confirmat, asta dacă mai era loc de îndoială, că este un om cu un knowledge base impresionant de la care poți învăța multe lucruri…
Aduceam în discuție într-un articol anterior nocivitatea filtrelor de pe Instagram și modul în care ele au reușit să redefinească frumusețea unei femei. Lucru care s-a întâmplat probabil „noaptea, ca hoții” pentru că nu îmi amintesc o perioadă de mijloc în care să dezbatem necesitatea lor. Într-o dimineață ne-am trezit că pur și simplu le avem și „Hei, haide să le folosim”. Pentru că voiam să am „the bigger picture”, dar și să înțeleg motivul pentru care femeile folosesc aceste filtre am ales să merg direct la sursă. Am fost cu adevărat uimită să văd reacția femeilor cu care am vorbit despre această temă și la fel de uimită am fost să văd cum fără să știe se completau una pe cealaltă în opiniile trimise. De această dată am vrut să ridic miza și să „dig deeper” asupra acestui subiect. Pentru că atunci când postăm pe Social Media avem un…
It’s no secret that for me Christmas is the best time of the year. I love planning ahead, a quality not so much appreciated by my close friends tho’. They don’t share my enthusiasm, which is not at all over the top, ok? Fair disclaimer, I start listening to Christmas carols months before December, but should this be a reason for my best friends to call me crazy? I think not. *insert blushing emoji here* Giving the current situation, we will not be spending a lot of time outside, or even in restaurants for the time being. And with the risk of repeating myself, like I’ve mentioned in another article, we can get really creative when it comes to ways of having a great time with friends/family especially on the Holidays. But one key element for doing that is creating the right mood for this special occasion. How can you…
Ho, ho, ho Copii și frați Stați puțin și v-așezați Luați telecomanda măi Și strigați în cor „Să-i dăăm plaay” Netflix în tolbă are Multe filme de Sărbătoare Pe care ai putea să le vezi Ca să te relaxezi. Multe filme Netflix are Pe care să îl alegi oare? Am anticipat această întrebare Nu-ți fă griji, avem o rezolvare Iată care sunt așadar, Filmele de Sărbătoare pe care le recomand Vizionare plăcută vă doresc Citește tot articolul ca să înțelegi despre ce vorbesc Dash and Lily Mini serialul Netflix Original ne dezvăluie un altfel de meet cute între cei doi protagoniști. Nu vorbim despre tiparul clasic de film de Crăciun în care boy meets girl, iar asta am apreciat încă din momentul în care am văzut trailer-ul și am apăsat butonul de „Set a reminder”. Dash este în căutarea unui loc în care să stea departe de „bucuria sărbătorilor” și…
Cu fiecare zi îmi dau seama că acest an este un an al evenimentelor neașteptate din toate punctele de vedere. Drept dovadă, unul din lucrurile neprevăzute a fost că am decis să mă înscriu la Masterul „Tehnici Diplomatice” din cadrul Facultății de Istorie. Motivul este simplu. Dată fiind situația actuală, îmi doream ca acest an să nu treacă pe lângă mine fără ca eu să mă dezvolt din punct de vedere profesional. Aveam nevoie de o nouă provocare și noi orizonturi în carieră, iar pasiunea pe care o aveam deja pentru Diplomație a făcut ușoară decizia de a începe un Master. Truth be told, în aceste momente cei care urmăm o Facultate sau un Master avem un oarece „avantaj” pentru că putem jongla mai ușor între job-ul de zi cu zi și cursurile la care trebuie să participăm. Nu spun că este ideal, este departe de a fi, însă cursurile…