Trebuie să recunosc. Înainte să citesc răspunsurile lui Toma m-a cuprins nostalgia și am recitit articolul din 2015 redactat pentru Iqool.ro. *Oftează adânc*
Cât curaj am avut să îl compar cu „The Dark Night Rises” and he let me get away with it, nici mie nu îmi vine să cred. Acum, dacă mă întrebați, ar trebui să spun că aș vrea să schimb totul din articolul respectiv. I would and wouldn’t at the same time (știu, femeile, am I right?). Nu pentru că ar fi perfect, este departe de a fi așa, însă chiar și în scris, nu e nimic mai perfect decât imperfecțiunea.
Pentru mine BLP ( Bloggers Lan Party) a fost mereu ca un escape de care aveam nevoie și venea taman la momentul potrivit. Gaming-ul a făcut și face parte din viața mea. Este activitatea care scoate din mine tot ce e mai bun, dar și ce e mai rău pentru că mereu îmi doresc să câștig. I am a sore loser and I am owning it. Ce am apreciat este că Toma a încercat și chiar a reușit să creeze concepte diferite de la ediție la ediție, iar în ceea ce privește gaming-ul, mereu au existat mai multe opțiuni decât paletele de la Loncolor.
Acum, cinci ani mai târziu de la primul interviu (și da, nu trebuie să întrebați, I do feel old yet), stau de vorbă cu Toma Nicolau once again.
Întotdeauna m-a fascinat partea de organizare a unui eveniment, iar experiența BLP m-a făcut să mă întreb how all fits together și cum se gestionează micile inconveniențe. De când l-am cunoscut Toma nu pare omul care să accepte un răspuns negativ din partea unui potențial partener/sponsor. Este foarte sigur pe el, știe ce să ceară și cel mai important, crede în proiectele sale și în ceea ce „vinde”. Can they say no to him? Toma ne răspunde la aceste întrebări, dar și altele în interviul de mai jos.
Care este cea mai faină întâlnire „Bloggers Lan Party” de până acum din punctul tău de vedere?
Spre rușinea mea, pentru că în timpul evenimentul am mintea încărcată cu tot felul de detalii organizatorice, uit majoritatea întâlnirilor noi de acolo. Am zis-o, asta e, îmi cer scuze. Sper, totuși, ca miile de oameni care au participat până acum la petrecerile mele de gaming să nu uite ca mine. *râde* Mi-ar fi plăcut să am un răspuns mai înclinat spre PR la întrebarea asta, dar n-am, rândurile astea să fie citite c-o voce interioară relaxată, OK?
Cât de multe ai învățat despre organizarea evenimentului de la ediție la ediție? Ai avut momente la final când ți-ai fi dorit să iasă altfel? De ce?
Am dat-o de gard de multe ori, mi se înroșesc urechile când mă gândesc. La o ediție am avut net abia la 4-5 ore după start. La alta unul dintre oamenii din staff a urlat la un invitat. Doamne, nici nu vreau să-mi amintesc toate gherlele. Mereu se poate întâmpla ceva neașteptat care să necesite reparație, asta am învățat din start.
Nu există BLP la care să trag linie și să nu zic că ar fi fost loc de mai bine, stau și fac autocritică și cu capul pe pernă înainte să adorm, mă macină chestii. E un eveniment micro foarte dinamic, detaliile mărunte sunt foarte importante pentru mine, le spun asta tot timpul oamenilor de echipă și îmi doresc să iasă totul perfect. E clișeu, știu, dar e o metodă de progres.
Pentru că noi vedem doar rezultatul evenimentului „Bloggers Lan Party”, ne poți spune în ce constă organizarea? Cât de multă muncă implică asta?
În lunile decembrie și ianuarie se fac planurile de concept, format și weekend-uri aproximative de desfășurare. Apoi, pregătirile pentru fiecare eveniment în parte încep cu circa 45 de zile înainte de data stabilită. Sunt atât de multe detalii, dar atât de multe detalii. Nu știu dacă am menționat undeva cât de multe detalii sunt.
Sunt foarte multe detalii. Dacă la prima ediție am făcut totul singur, inclusiv băgat PC-uri în priză sau mai știu eu ce banalitate dintr-asta, acum echipa BLP este formată din 15 persoane la care se mai adaugă alți 30-40 de voluntari și furnizori de servicii, fără să includ aici staff-ul fiecărui partener/sponsor în parte.
Înainte de muncă e foarte multă responsabilitate în cârca noastră, eu așa o văd. Gamerii ne dau nouă un weekend din viața lor și se așteaptă să se simtă bine, fără compromisuri. În al doilea rând: partenerii evenimentului au așteptări mari, iar totul se desfășoară, paradoxal, într-o strictă urmărire a poliției internetului care e mereu pregătită să-ți dea peste nas dacă îndrăznești să postezi ceva cu care ea nu e în totalitate de acord.
Deși e un eveniment privat, tot conținutul generat la BLP ajunge în spațiul public și trebuie să fie încadrat în normele sociale ca să nu ajungem în situația de a face damage control.
Cât despre muncă ce să zic. E multă, dar ne înnobilează, nu ne dăm înapoi. Am și dezvoltat glumițe interne pe care le aplicăm pe voluntari ca să destindem atmosfera când e treabă de făcut:
- Cine dintre voi știe engleză? întrebăm tare, știind că mereu se vor oferi 2-3.
- Eu.
- Și eu.
- OK, atunci veniți cu noi să ne ajutați să cărăm calculatoarele astea. *râde*
Cum gestionezi refuzul unui partener/sponsor? Ai mereu planuri de rezervă?
Când am început BLP, în 2012, aveam 22 de ani plus entuziasmul și naivitatea ce vin odată cu vârsta asta. Mă mulțumeam cu orice răspuns, mi se părea că-s norocos și că primesc oricum mai mult decât merit.
În timp am învățat să cunosc mai bine importanța muncii făcute corect, dar mai ales valoarea unui serviciu premium așa cum BLP a ajuns să fie. Dacă, din 10 emailuri date, la 5 nu primeam răspuns deloc, 3 veneau cu NU categoric și două ziceau că ”stai să vedem” din care nu se concretiza decât unul la o treime din așteptările mele, odată cu perseverența, creșterea și progresul petrecerilor de la ediție la ediție, lucrurile stau altfel și evenimentul se autofinanțează.
Nu m-am îmbogățit, doar se autofinanțează. Dar repet: 8 ani și 24 de evenimente, nu vise de pe zi pe noapte. Numai eu știu la câte uși am bătut.
Planul de rezervă e simplu: acceptul acelui partener ESTE planul de rezervă, în mod normal îmi fac treaba fără să mă bazez pe altcineva.
Ce ai simțit când ai fost nevoit să amâni evenimentul din cauza situației actuale?
Ușurare. *râde* Poate odată cu răspunsul ăsta înțelegi mai bine și ce ți-am spus de mai devreme legat de câtă responsabilitate și muncă implică organizarea. Tocmai mi se eliberase următoarea lună din calendar, deci ușurare, simțeam că vine vacanța, sincer. Evident, nu-mi imaginam atunci că situația se va agrava atât de mult încât să se ajungă la astfel de măsuri. Au murit foarte mulți români din cauza virusului și cu asta nu-i de glumit.
Cum vezi revenirea evenimentelor în acest an? Mai este posibil un „Bloggers Lan Party?” Și în ce condiții?
Nu cred și nici nu vreau să-mi fac speranțe. Tot ce-mi doresc e ca toată lumea să se însănătoșească. Mi-ar plăcea să avem o ediție aniversară (nr. 25) la finalul anului, dar nu văd nicio soluție în acest moment ca ea să se întâmple și n-o să-mi asum niciun risc.
De când ești gamer și care a fost primul joc pe care l-ai jucat?
Prima mea amintire cu gaming-ul este de prin 1999, deci sunt gamer de 21 de ani: tata a cumpărat un Pentium 1 care rula Windows 95, iar primul joc pe care mi-l amintesc a fost FIFA98. Am editat toată echipa Borussia Dortmund și am schimbat numele tuturor jucătorilor cu cele ale jucătorilor de la Ceahlăul Piatra Neamț, echipa orașului meu.
Culorile erau același, galben-negru, de aici și alegerea. Aveam un frate mai mare care canibaliza PC-ul și ne cam ciondăneam pe tema asta, dar el la puțină vreme după a plecat la facultate la București și calculatorul mi-a rămas mie.
Cum îți dezvolți pasiunea pentru gaming acum, adult cu responsabilități?
E un hobby în care petrec foarte mult timp, poate că prea mult timp uneori. La finalul zilei, după ce-mi termin munca de peste zi, obișnuiesc să mă joc pe PC.
Chiar mai mult de atât: de mai bine de trei luni, în fiecare seară de pe la 9, fac live streaming pe Twitch, o platformă online dedicată creatorilor de conținut de gaming. Mă joc, oamenii pot urmări canalul meu și pot vedea ce văd eu pe monitorul meu, îmi pot lăsa comentarii în timp real la care eu răspund, se pot abona.
E o comunitate în creștere, se uită la mine români de peste tot: Anglia, Germania, Italia, Franța, Portugalia, dar și foarte mulți dintre gamerii care au fost în timp la Bloggers Lan Party și s-au simțit bine.
Pe modelul „Jumanji”, dacă ai fi un personaj dintr-un joc, ce ai alege să fii?
Uau, de când n-am mai completat un oracol. *râde* Orice personaj din orice joc și explicația e foarte simplă: la jocuri video ai mai multe încercări, momente în care poți da „load game” și poți întoarce acțiunea jocului înainte de momentul în care lucrurile au mers prost. E ca o mașină a timpului.
Gândește-te că ai putea da timpul înapoi și așa n-ai mai răni sentimentele cuiva printr-o glumă proastă sau ai putea preveni un accident sau feri paharul pe care urmează să-l verși pe fața de masă a bunicii, de exemplu. În gaming orice e posibil, fă-ți timp într-o seară să intri pe stream-ul meu de Twitch și-o să vezi.