Aceasta este poate cea mai frecventă întrebare pe care am întâlnit-o pe Social Media și cel mai discutat topic în ultima perioadă. Mulți content creators, ba chiar și self proclaimed „dating coaches” încearcă să ne explice cum ar trebui să funcționeze o relație, care ar trebui să fie dinamica într-un cuplu și ce ar trebuie să facem ca să avem o relație faină și de lungă durată.

Discuțiile despre bani și cum se gestionează ei pot fi cele mai aprinse, pot declanșa certuri și frustrări care formează un dezechilibru în relație, iar asta se întâmplă de regulă pentru că partenerii nu știu cum să comunice eficient. Mai mult decât atât, majoritatea cuplurilor nu au această conversație la momentul potrivit, (acela din punctul meu de vedere ar fi în primele luni de dating) iar pentru că acea discuție devine long overdue se ajunge la un conflict mai puternic care ar fi putut fi extrem de ușor evitat dacă ambii parteneri ar fi setat așteptările de la bun început. Îmi dau seama că sună clișeic și de regulă încerc să evit astfel de formulări, însă trust me, comunicarea este mereu cheia în aceste situații. Dar mă refer la o comunicare care să implice și ascultarea activă a partenerului.

Un lucru este cert: nicio relație nu e perfectă și în orice relație vor exista conflicte la un moment dat. Nu asta e problema, problema este cum reacționăm atunci când avem un conflict și cât de mult ne dorim să ajungem la un numitor comun, o rezoluție. La fel de important este cât de mult putem înțelege sentimentele partenerului atunci când avem un conflict și cât de mult le luăm în considerare atunci când există o dispută.

Orice relație este un give and take. Nu poți să ai pretenția să fii doar tu cel care primește, iar partenera/ul tău să fie cel care oferă întotdeauna, indiferent că vorbim de timp, energie sau chiar și lucruri materiale. Asta ar fi descrierea text book a unei relații one sided, toxice care în niciun caz nu o să se termine bine, we can all agree on that, right? Pentru mine funcționează principiul „îți dau ce-mi dai” cu alte cuvinte oglindesc comportamentul celui din fața mea. Ați putea spune că sunt mult prea pragmatică, că nu las pur și simplu lucrurile să meargă de la sine. Ei bine eu nu-s de aceeași părere and here’s why: multe relații nu funcționează pentru că există o discrepanță uriașă între implicarea pe care o arată unul dintre parteneri față de celălalt. De aici vor începe toate discuțiile și problemele. Sunt de părere că trebuie să depui același efort pe care partenera/ul tău îl demonstrează pentru că astfel eviți să ai așteptări nefondate.

Curiosity got the best of me, după cum era de așteptat, așa că am întrebat câteva femei dacă o relație ar trebui să fie 50-50 și care ar fi cea mai bună modalitate de a gestiona bugetul într-o relație.

Have a read.

„Cred că depinde foarte mult de mentalitatea fiecărei persoane în parte și de regulile stabilite în cuplu. Pot doar să zic cum funcționează în cazul meu și de ce pentru mine e bine așa. Fiecare are banii lui, dar avem și un cont comun unde strângem bani pentru vacanțe și alte cheltuieli comune. În rest, cheltuielile de zi cu zi se împart la doi, dar nu ținem prea mult cont cine plătește când ieșim în oraș, spre exemplu, cine ia bilete la teatru, cine plătește nota la restaurant, cine ia de mâncare acasă, o dată plătește unul, o dată altul sau de două ori aceeași persoană, depinde cine are pe moment și cine e mai spontan. Nu avem reguli clare în privința asta. Practic tot banii noștri sunt și tot pentru noi îi cheltuim.” Claudia S.

„Cel mai corect ar fi 50-50, mai ales în contextul în care aveți venituri similare. În faza de locuit împreună, 50/50 pentru cheltuieli precum chirie/utilități și poate un buget comun (pe care îl decideți împreună) pentru mâncare/ieșit în oraș/ mers în vacanță. Dacă sunt diferențe mari între venituri, e ceva mai complicat și trebuie discutat și acolo gestionarea banilor, pentru a nu crea așteptări, situații ciudate care se pot transforma ulterior în certuri. Și desigur, pentru că 50/50 poate fi puțin boring la un moment dat, sunt importante și micile cadouri din când în când.” Marina E.

„Cred că oricine își dorește 50-50, dar realist vorbind, eu cred că nu există și că unul din parteneri va oferi mai mult și altul mai puțin, fie că e vorba de financiar, fie de partea sentimentală. Cred că și aici discuția e amplă pentru că financiar depinde și de job, degeaba ambii parteneri sunt muncitori în egală măsură, dar joburile oferă salarii diferite, tot financiar se poate discuta și de sprijinul oferit de acasă, iar pe partea sentimentală, toți avem un bagaj emoțional și depinde de fiecare cum reușește să îl gestioneze când reintră într-o relație.

Dar per total pentru a nu apărea frustrări, cred că trebuie găsită o cale de mijloc și fiecare să compenseze prin ceva. Dacă ne referim la o relație stabilă și serioasă sau chiar o căsnicie, bugetul cred că trebuie să fie împărțit în cheltuielile comune de tipul facturi, mâncare și necesarul în casă și cheltuielile separate ale fiecăruia, aici incluzând necesitățile sau micile plăceri.” Alina M.

„Consider că discuțiile despre bani sunt un subiect dificil pentru multe dintre cupluri, fie aflate la stadiul de dating sau chiar și căsătorie. Acest aspect, chiar dacă din punct de vedere cultural pentru noi încă pare tabu, ar trebui concretizat încă de la începutul relației foarte deschis și fără nicio jenă. Mă pot pronunța strict personal din perspectiva unui cuplu căsătorit și a experienței proprii, dar această regulă nu e general valabilă și funcțională oricui și până la urmă fiecare ar trebui să găsească strategia care funcționează în egală măsură pentru ambii parteneri și le satisface nevoile la nivel de „echipă”, dar și individual.

Noi am împărțit bugetul încă de pe băncile facultății, când veniturile nu erau suficient de mari și depindeam de banii trimiși de părinți, bursa de studii sau munca prestată pe timpul verii. Mai exact și pe scurt dacă aveam 50 lei, cu 50 lei ne descurcam amândoi. Nu a existat niciodată o regulă dacă ieșim în oraș, plătește mereu el sau eu, sau facem 50/50. Am mers pe același principiu și după ce ne-am mutat împreună și eram salariați. Banii au fost și sunt mereu la comun. Avem un cont de economii deschis la care avem acces oricând amândoi. De gestionarea banilor mă ocup în principiu eu, decizie luată cumva natural, conștienți fiind amândoi ca eu sunt mai organizată din perspectiva financiară, dar mereu ne consultăm în privința cheltuielilor minore sau majore ce țin de familie, copil pentru a face cea mai bună alegere. Nu au existat niciodată situații de „infidelitate financiară” de bani puși deoparte pentru orice eventualitate fără să știe partenerul. Avem o relație bazata pe încredere din toate punctele de vedere și funcționăm perfect după acest principiu.

După cum am menționat și la început, fiecare cuplu ar trebui să concretizeze exact aspectul financiar. Nu este corect din punctul meu de vedere ca bărbatul să achite mereu totul, chiar dacă suntem într-o fază incipientă a relației când nu împărțim cheltuielile și nu locuim împreună. O dată ce relația avansează, sunt de luat în calcul toate considerentele legate de bani, de la cuantumul salariului până la nivelul cheltuielilor comune și individuale, iar transparența este cheia.” Mădălina M.

„Trebuie să încep prin a spune că este o întrebare foarte bună, mai ales în contextul social actual în care tot mai mult auzim cuvântul „feminism” și „egalitate”. Să însemne oare egalitatea dintre sexe și ideea de a împărți totul la jumătate când vine vorba de cheltuielile într-o relație?

Eu sunt de părere că nu, atâta timp cât luam în calcul și ce înseamnă lucrul ăsta din punct de vedere energetic. Ca femeie, îmi doresc să fiu cât mai mult în energia mea feminină: să mă simt protejată și în siguranță alături de bărbatul cu care împart viața. Se produce ceva în subconștient atunci când el își asumă mai mult partea de buget, iar eu dau la schimb mult mai multă atenție pentru casă, gătesc cu drag, etc etc. Totodată nu sunt de acord nici cu semnul de egal pus între bărbat și femeie pentru că există mult prea multe nuanțe la mijloc.”. Raluca C.

„Bugetul în cuplu/familie este un subiect mai delicat, în funcție de cum el este gestionat. Din punctul meu de vedere în primă instanță contează foarte mult rezonanța și seriozitatea relației în care doi oameni se află, până a ajunge să vorbească despre gestionarea unui buget.

În viziunea mea, atât într-o relație de cuplu serioasă, cât și când vine vorba despre căsnicie bugetul ar trebui comunicat și gestionat în 4 părți, astfel: o sumă din întregul venit să fie la comun(cea pentru cheltuieli necesare și mai puțin necesare), o sumă să o dețină femeia, o sumă bărbatul, și o sumă să fie alocată economiilor.

Consider că este important și pentru o relație sănătoasă ca veniturile să fie cunoscute și comune, dar este important și ca fiecare dintre parteneri să aibă bani personali pentru diferite nevoi, cheltuieli, surprize, situații neprevăzute etc.” Ana A.

Pentru dating, aș zice că bărbatul este „dator” să plătească, întrucât energia masculină este responsabilă pentru acest lucru. Nu sunt de acord cu 50-50, dar sunt de acord atunci când femeia se oferă să plătească ea și el o poate lăsa, dar fff rar.

În cazul în care locuim împreună (căsătoriți sau nu), cred că este sănătos să vorbim deschis despre cât câștigă fiecare și să ne folosim de existența unui cont comun, în care fiecare să pună lunar o sumă (fie egală ex. 1000 lei, sau un procent din cât câștigăm, din care să plătim utilități/rate/chirie, sau mâncare etc). Cam așa cred eu că este sănătos, cât sa nu apară frustrări și să se implice amândoi.” Bianca S. 

Write A Comment

error: Content is protected!