Cu toții am auzit de acel self-love journey pe care fiecare dintre noi este dator să-l înceapă at some point in time. Fie că vrem asta, fie că nu. Nu am simțit vreodată sportul, în cazul meu fitness-ul ca fiind o povară, niciodată nu am simțit că vreau să fac altceva în afară de fitness în momentul când eram în sala de sport. Am început să merg la sală din timpul Facultății, iar acum că fac o retrospectivă și analizez cu alți ochi antrenamentele pe care le făceam, îmi dau seama că nu erau nici pe departe la potențialul pe care puteam să-l ating și dacă sunt complet sinceră cu voi, nici exercițiile pe care le făceam nu erau foarte corecte.
First things first. Vreau ca toți cei care citesc acest articol să fie conștienți că acest self-love journey nu are un end date, nu o să te trezești într-o dimineață și o să spui „Ok, I’m done. Gata cu self love-ul. I’ve mastered it.” Does not quite work that way. Cu toții o să muncim la acest aspect literalmente toată viața. Ceea ce e o veste extrem de faină, pentru că avem șansa să ne reinventăm, să fim mereu într-o continuă dezvoltare și să devenim cea mai bună versiune a nostră din toate punctele de vedere (spiritual, emoțional, fizic). Pentru mine, acest journey a început cu o discuție extrem de serioasă cu mine însămi.
Am fost mereu the chubby kid, m-am luptat dintotdeauna cu imaginea pe care o aveam despre mine (în continuare mă lupt, no question about it) și ceva trebuia să se schimbe. Nu știu în ce moment s-a întâmplat, însă mi-am dat seama că vreau o transformare, iar de atunci sala a devenit mai mult decât o pasiune, este un stil de viață, un lucru la care nu pot renunța și nu doar că nu pot, nu vreau să renunț.
Ați mai auzit această replică fără dar și poate, însă pe mine sportul m-a ajutat psihic să devin mai puternică, my brain chemistry pur și simplu s-a schimbat odată ce am început sala and there was no going back. Continui să merg constant la sală pentru că asta mă face să mă simt împlinită și simt că nu doar fizic am nevoie de sport ci și spiritual și emoțional. Sala cumva crează o armonie între cele trei.
Ceea ce nu-mi doresc este ca cineva să se simtă sub presiune, sub obligația să facă sport. Pentru că de cele mai multe ori, când ai aceste sentimente poți începe activitatea respectivă, dar există o șansă uriașă să nu-ți placă și să vii în sala de sport frustrat că ești acolo, supărat că trebuie să faci ceva ce nu-ți dorești cu adevărat. Ceea ce eu personal recomand este ca fiecare să găsească o activitate care îi place, o activitate care să implice mișcare (tennis, fotbal, înot, volei, dans…and so on) și să se dedice acelei activități. Sportul nu înseamnă doar fitness. At the end of the day nu trebuie să faci un antrenament de fitness dacă tu îți dorești mai mult să escaladezi un munte for instance sau să mergi la înot. Do what makes you happy.
Multă lume mă întrebă „De unde ai atâta motivație să mergi mereu la sală?” „Nu te plictisești niciodată de sală?” sau „Mi-ar trebui și mie motivația ta. Vreau la sală, dar n-am timp.” Am stat de vorbă cu oameni dragi mie pe care i-am întâlnit în sală tocmai pentru că aceste întrebări pe care le primesc au trezit în mine curiozitatea să aflu de ce s-au apucat oamenii de sport, ce anume îi motivează să fie constanți și de ce ar încuraja pe ceilalți să facă sport.
Iată ce răspunsuri am primit.
„Am început să merg la sală în perioada pandemiei pentru că stăteam mult în fața laptopului și ajunsesem la 100 pași/zi din 10.000 cât făceam înainte de lockdown. Chiar dacă pandemia a trecut, s-a format o rutină care mi-e tare dragă acum și de care nu m-aș mai despărți prea curând. Aș recomanda oricui să facă mișcare pentru că ne ajută să ne menținem sănătoși fizic și psihic.” – Denisa I.
„Nu pot să spun că dintotdeauna am fost adepta sportului și a unui mod sănătos de viață. Cred că mai degrabă mă încadram în extrema cealaltă, chiar dacă nu m-am luptat niciodată cu kg în plus și arătam relativ bine. Mersul la sală a început ca o motivație să nu mai stau peste program la muncă, fiind într-o perioadă mai solicitantă și am realizat că de fapt mă detensiona și îmi dădea energie. A devenit o rutină de a „face mișcare” și a „ieși din casă” în perioada pandemiei. După o lungă pauză (motivul fiind sarcina), mi-am reluat „rutina” mult așteptată. Chiar dacă mi-am atins deja obiectivul de a slăbi, sunt în continuare consecventă, pentru că sportul face deja parte din viața mea, îmi dă o stare de bine. M-a determinat să fiu mult mai atentă la ce mănânc și la stilul meu de viață. Nu este doar ambiția sau motivația, e mai degrabă disciplina și efortul, drumul parcurs ce mă impulsionează să nu renunț.
Îmi place să văd tot mai mulți oameni care promovează sportul, o alimentație echilibrată. Până la urmă contează mișcarea, nu neapărat antrenamentele cu greutăți sau motivele care te determină să începi un fitness journey, fie că vrei să arăți mai bine în costum de baie sau să fii în echilibru cu corpul tău, cu mintea ta. Chiar și mersul pe jos este important sau orice alt tip de sport care ne ajută să ne menținem sănătoși și activi.” Mădălina M.
„De mică am fost o persoană firavă, slăbuță și de aceea am hotărât să fac o schimbare în viața mea. Rezultatele, dar și aprecierea oamenilor m-au determinat să fiu constantă în ceea ce fac. Faptul că m-au complimentat mi-au dat și mai multă încredere în mine, lucru care îmi lipsea. Recomand tuturor oamenilor să facă sport în primul rând pentru sănătatea lor, pentru a le da mai multă încredere în ei înșiși, pentru a aduce o schimbare în bine în viața lor și nu în ultimul rând pentru a deveni cea mai bună versiune a ta.” – Georgiana B.
„Sinceră să fiu, acum că stau să mă gândesc mama m-a motivat să încep să merg la sală. Nu eram o persoană atât de activă și nu credeam că voi deveni atât de pasionată de fitness. Ce mă determină să merg în continuare este starea de bine pe care mi-o dă sportul. Endorfinele produse în timpul efortului fizic mă fac să-mi abordez problemele mult mai pozitiv. Aș sfătui pe oricine să înceapă să facă sport și să fie constant. E important să-ți dezvolți un stil de viață sănătos pentru minte și corp și să devii disciplinat cu tine și obiceiurile tale.” – Denisa M.
„Ceea ce m-a determinat inițial să încep să fac sport a fost faptul că nu mă mai simțeam bine cu mine însămi, nu mă mai regăseam în propriul corp și asta îmi afecta și starea emoțională și starea de sănătate. Ceea ce pe parcurs m-a determinat să fiu constantă a fost faptul că sala era refugiul meu. Îmi ridica moralul în zilele mai puțin bune, îmi ridica stima de sine, mă simțeam bine fizic și per total mă făcea să am o calitate mai bună a vieții din toate punctele de vedere. Ușor, ușor, am cunoscut la sală persoane cu care am rezonat enorm și nu doar că mă făcea să mă simt mai bine să merg, dar îmi face și o mare plăcere știind că acolo voi revedea persoane dragi. Aș îndemna oamenii să facă sport, deoarece asta îi va schimba, le va da o încredere enormă în ei, îi va ajuta atât pentru trup cât și pentru suflet, chiar și psihologic vorbind. Este combo-ul perfect pentru a ieși din cotidianul zilnic și pentru a da un plus de fericire.” Ana A.
„Am început să fac sală acum doi ani deoarece îmi doream să slăbesc, motivul clasic. Acum îmi doresc să ajung varianta mea cea mai bună chiar dacă poate înseamnă kg în plus. Mă pasionează fitness-ul pentru că m-a ajutat să fiu disciplinată, mi-a aprins curiozitatea pentru nutriție și m-a ajutat să am mai multă încredere în mine.
Sportul are atâtea beneficii sănătoase dar, cum am zis, te poate ajuta să ai încredere în tine sau chiar poate să te relaxeze. Este bine să încorporezi orice tip de mișcare în rutina ta zilnică.” – Mădălina I.
„M-am apucat de sport pentru că am vrut să vin cu un plus pe lângă alimentație și mai mult decât atât, ți se schimbă forma corpului. Am ajuns la nivelul în care sportul este o plăcere pentru mine și înseamnă respect față de corpul meu și felul în care arăt. Constanța vine din schimbările care provin din tot ce înseamnă alimentație și mișcare. Sunt mult mai flexibilă, energică, încrezătoare, puternică. Aș îndemna oamenii să facă sport în principal pentru că asta este o muncă cu tine, totul vine din interior. Ora în care faci sport te deconectează de tot ce ai în viață și pune focus pe tine. Sportul înseamnă sănătate, respect, evoluție.” Alina D.
„Pot spune că fac mișcare de când mă știu. Am început la vârsta de 9 ani cu atletismul, sport pe care l-am practicat de performanță timp de 12 ani, iar în prezent m-am retras către partea de fitness. Sportul m-a disciplinat extrem de mult, m-a învățat că îmi pot depăși limitele, m-a făcut să îmi doresc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea și totodată știu că trebuie să muncesc pentru a obține ceea ce îmi doresc. Sportul înseamnă energie, sănătate, relaxare mintală, deconectarea de probleme, fericire. Consider că cel puțin o oră de mișcare pe zi poate să ne îmbunătățească calitatea vieții, ne ajută să trecem mai ușor prin orice situație și ne păstrează sănătoși și voioși.” – Ana D.