Fiecare dintre noi a trecut măcar printr-un proces de recrutare at some point și are idee ce presupune, am dreptate? Aici trecem în revistă discuțiile/negocierile uneori interminabile și de lungă durată cu departamentul de HR și chiar interviurile alături de cei mai importanți oameni din respectiva companie care basically decideau dacă vei fi sau nu angajat. Îmi amintesc și acum primul interviu la care am participat, un interviu căruia i-am oferit extrem de multă importanță pentru că voiam să obțin acel job. Era primul interviu ever, iar în mintea mea trebuia să fie un succes. Desigur, eram conștientă că există șansa să nu fiu potrivită pentru acel post, însă asta nu m-a oprit din a fi dezamăgită și confuză în urma faptului că nu am fost angajată. Acum că au trecut câțiva ani de la acel interviu, îmi dau seama că de fapt compania pentru care voiam cu atâta ardoare…
Am ajuns să lucrez într-o corporație din pură întâmplare și m-am simțit obligată de împrejurări să accept. Să fac parte dintr-o corporație… that was not my dream job. În special pentru că veneam dintr-un background de Social Media și Jurnalism. Nu e tare greu să îți dai seama de ce am acceptat job-ul. Da, it was all about the money. Am avut de ales: accept un salariu din care mă pot întreține singură, fără ajutorul părinților, sau sunt un parazit boem care continuă pe această parte creativă unde nimeni nu te apreciază și te plătesc ca pe ultimul om. Let me tell you, poate unii dintre voi ați zice că e greu să faci alegerea corectă în situația dată, mai ales pentru că vrem cu toții să rămânem true to ourselves, însă pentru mine a fost cea mai ușoară decizie ever made. La un moment dat trăiam într-o bulă și…