Trigger warning pentru oamenii care încă nu și-au băut cafeaua și nu sunt pregătiți pentru un rant care să le facă sângele să fiarbă. Dacă ăsta ești tu, salvează articolul și revino mai târziu, I’ll be waiting. Însă, dacă te numeri printre cei îndrăzneți care au ales să citească acest articol, buckle-up, friend. În acest articol vreau să dezbat un topic mai special: Ce am învățat despre proprietarii de locuințe după 10 ani de chirie în București.

Știu ce o să mă întrebați „Nu ai mai scris despre asta?” Bună observație și apreciez atenția la detalii din partea voastră. Corect, acest subiect nu este unul nou pentru mine. Am mai abordat acest topic. Chiar pe acest site am publicat un articol căruia i-am dat titlul „Un milion de motive pentru care să renunți la chirie și să îți cumperi propria locuință”. Feel free to have a read când aveți vreme și dispoziție, însă acest articol are cumva o abordare diferită.

Trebuie să recunosc că nu intenționam nicidecum să mai abordez această temă. În capul meu eram „It’s all said and done. Este tot ce am avut de spus”. Asta până ieri, o zi de luni, când am dat peste un articol publicat de VICE intitulat „Ce am învățat despre români după ce mi-am dat în chirie apartamentul din centrul Bucureștiului”. Nu, nu o sa dau link către articol. Oricine este interesat să-l citească, Google is your friend. Acest articol a ajuns în feed-ul meu de pe Facebook (I know, prima greșeală a fost să mă uit acolo, I blame myself) pentru că „un cunoscut” a dat share la acest articol. Disclaimer: niciodată nu am rezonat cu articolele postate pe VICE, iar umila mea opinie, subiectivă de altfel, este că ei abordează topic-uri care nu-mi trezesc în absolut interesul, iar deseori ceea ce aleg să posteze nu-mi transmite un vibe extraordinar de bun. But that’s just me. I shall keep this friendly, nu vă faceți griji. *takes deep breath*.

Singurul motiv pentru care am ales să dau click și să citesc articolul a fost tema aleasă. Nimic mai mult. Este un subiect care pe mine mă pasionează și mereu voi avea o părere despre acest topic. Ceva îmi spunea că o să fie un articol din ăla one-sided (în sensul în care autorul nu face minimul de efort să înțeleagă ambele părți) și nu expune întreaga complexitate a situației. Pentru că, la urma urmei, de ce ai face-o, nu? Și am avut dreptate. Intuiție on point once again.

Ca orice alt proprietar de apartament care „face afaceri în imobiliare” este interesat doar să facă bani și vânează doar profitul. Așa sunt construiți acești oameni, iar din păcate să-i spunem așa, nimeni și nimic nu îi mai poate schimba. Manipulează adevărul și vor să te facă pe tine să nu-ți ridici standardele de viață pentru că, vezi Doamne, îi pui pe ei la treabă și le faci viața mai grea. Cum ar veni, „Cine te crezi tu să vrei un trai decent la un preț care să reflecte ceea ce se întâmplă acum în lume?”. That’s called gaslighting, dar asta este cu totul o altă discuție.

Acum, vedeți cât de ușor mi-a fost să arunc cu venin în cele spuse mai sus? Nici nu a trebuit să mă forțez prea mult. Tot ce am făcut a fost să go with the flow. Regret vreun cuvânt din cele spuse? Niciodată nu o să se întâmple. Înțeleg că nu toți proprietarii sunt așa și că există și oameni cumsecade care nu-și doresc doar să jecmănească chiriași? Desigur, pentru că și eu, în acei 10 ani de chirie în București am trăit experiențe frumoase și mai puțin plăcute laolaltă, așadar s-a creat un echilibru, cel puțin în cazul meu și nu am de ce să „dramatizez” prea mult. Totuși, există câteva nuanțe pe care aș vrea să le menționez și voi trece la ceea ce a spus autorul în articolul de pe VICE.

„Bucureștiul de azi e un rai pentru chiriași: ofertă multă și cele mai mici prețuri din Europa”. Ok, ca să înțelegeți ce am simțit când am citit acest „minunat și inspirat” subtitlu o să încep cu un #storytime. Era o zi călduroasă de vară și m-am gândit să particip la un eveniment unde am vorbit direct cu oamenii care se ocupă de vânzări în imobiliare și chiar puteam să stabilesc o vizionare dacă eram interesată. Și da, chiar eram interesată pentru că eram în căutarea unui apartament. Am ajuns la un stand al unui domn și mă uitam pe broșură puțin confuză. Nu știam unde este zona exactă în care se afla complexul respectiv. Respectuos întreb „Îmi puteți oferi mai multe detalii, un reper cam unde se află complexul?”.

Răspunsul a fost între Piața Romană și Universitate. Din capul locului știam că acel apartament va fi way out of my league, dar totuși eram curioasă de prețul și dimensiunea apartamentului, așa că am întrebat. Prețul era undeva peste 100.000 de euro fără TVA pentru „un apartament” cu două camere, care avea, țineți-vă bine, 45 de metri utili. Nu m-am putut abține și i-am râs în față acelui…domn. Fără să exagerez, vă spun sincer că nici măcar nu m-am putut controla. Am bufnit în răs și i-am zis „Apartament cu două camere, și are 45 de metri utili?!?!”. Keep in mind, asta se întâmpla în vara anului 2019. Expresia lui de șoc să vadă că cineva chiar a avut tupeul, curajul să spună ceea ce gândește o să mă „bântuie” toată viața, dar în cel mai bun mod, trust me.

Asta i-aș fi făcut autorului dacă era în fața mea și îmi spunea mie această aberație (v-am spus că o să fiu friendly). Fierbe sângele în mine numai la gândul că un om cu scaun la cap poate să aibă această „părere”. Tot ce mă întreb este „Oare acest om trăiește în Matrix?”. Vreau și eu, de asta întreb. Dacă Bucureștiul este „un rai” pentru chiriași, most of us are doing it wrong. *takes deep breath again*. Prețurile în București (nu mă interesează alt oraș, altă țară, btw) sunt extrem de nesimțite pentru ceea ce se oferă.

Basically nu-ți oferă nimic, doar bare minimum și uneori nici atât, iar prețul pentru un apartament în chirie cu două camere sare de 350 de euro în orice zonă a Bucureștiului acum. De ce? Pentru că proprietarii „s-au șmecherit” și spun că „astea sunt prețurile, maică”. Nu mai contează că tu ai un apartament vai steaua lui, că l-ai renovat probabil și încă arată ca un prezervativ folosit sau că salariile în România sunt printre cele mai mici din Europa. Profit să fie, am dreptate?

Autorul continuă prin a spune că „București este, din punct de vedere al prețului la chirii, cea mai ieftină capitală din Uniunea Europeană.” Am înțeles, deci spui că salariile din celelalte capitale ale Europei, dragă autorule, sunt comparabile cu cele din România? Doar ca o confirmare întreb să știi. Apoi se plânge autorul că în alte capitale se semnează contract and so on atunci când cineva vrea să stea în chirie. Cine o să îi spună adevărul legat de acest aspect? Oh, nimeni nu vrea? Ok, atunci o să o fac tot eu.

Este normal să se semneze un contract și chiar să fie declarat la ANAF, pentru că ghici ce, așa spune și legea. S-au făcut până și verificări de către autorități să vadă cine stă în chirie fără contract. Dar crudul adevăr este că nimeni nu vrea să aibă contract, iar aici nu vreau să spun că proprietarii sau chiriașii nu vor. E vorba de ambele părți. Există avantaje și dezavantaje. Vrei ca persoana care o să stea în chirie să semneze un contract? Vrei să aibă referințe? Vrei să știi mai multe despre ei? Perfect logic și normal, go for it. Iar cine nu este dispus să facă aceste lucruri, poate să aibă ceva de ascuns.

„Lumea e reticentă să se mute și mai degrabă ține banii la ciorap, în speranța c-o să pună deoparte îndeajuns ca să-și facă un credit și să-și ia casă.” Aici vreau să spun, dragă domnule, că ai intrat pe un teren minat și că nu am să iert această remarcă. Ce ai vrea dumneata să insinuezi aici? Că oamenii ar trebui să stea în chirie pentru totdeauna? Că e un lucru rău să-ți cumperi propria casă? Că tu ai nevoie de profit și vrei cu ardoare ca toată lumea să fie nomad pentru ca tu să continui să primești bani? Asta voiai să spui? Sper că mă înșel.

„Românul n-are bani, dar e campion european la etalat pretenții” aici din nou, atingi o coardă sensibilă și nu știu dacă ești pregătit pentru răspuns. După cum am menționat, am stat în chirie 10 ani, în diferite zone ale Bucureștiului, de la Berceni, 1 Decembrie 1918, Popești Leordeni și actuala adresă pe care evident nu o voi dezvălui. Din start se simte nesiguranța ta prin frustrarea de care dai dovadă și modul în care spui că oamenii și așa n-au bani și ar trebui să tacă și să accepte prețurile scârbos de mari din București. Și mai presus de toate, să lase pretențiile pentru că tu le oferi un acoperiș și e mai mult decât suficient. Voi, acești proprietari de apartamente din centru, de oriunde, dar mai ales centru, oferiți doar asta. Doar confortul că ești aproape de centru, vezi Doamne.

Cum dormi noaptea știind că asta e „apărarea ta”? Zona? Asta contează, crezi tu, pentru oameni? Înseamnă că trebuie să faci un deep dive la ceea ce caută românii atunci când se gândesc să închirieze o locuință. Le oferi „numeroase îmbunătățiri, centrală proprie, aer condiționat și electrocasnice noi”….însă ți se pare că nu ar trebui să faci asta by default? Dacă tu ai sta în chirie, sau dacă ai sta în acel apartament n-ai vrea aceste facilități?

Am vizitat apartamente în București care se dădeau în chirie, dar care își meritau fiecare bănuț chiar dacă era un preț mai mare. Iar tu, ca și proprietar, dacă ești cu adevărat încrezător în ceea ce oferi, nu vei simți niciodată nevoia să-ți verși of-ul pe internet doar din cauza puținelor persoane care nu au fost de accord cu apartamentul tău. Oamenii încep să se trezească și să nu mai accepte nesimțirile agenților imobiliari și a proprietarilor care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că raportul calitate-preț nu este un match. Ceri un preț exagerat? Ok, atunci vei da de oameni cu pretenții exagerate. Scurt pe doi.

Mi se pare de asemenea tare amuzant că în același articol, persoana care l-a publicat spunea că a primit comentarii acide, „certuri” legate de preț și așa mai departe. Ei bine, te așteptai cumva ca cineva să plătească un salariu (undeva la 2000 de lei) pentru o cutie de chibrituri? Sfatul meu pe care știu că nu l-ai cerut, dar e gratis: oferă ceva de calitate, ceva care să-i facă pe oameni să spună „Da, merită prețul ăsta”. Și nu obliga oamenii să-și revizuiască standardele doar pentru că tu nu ai cum să le ajungi. Este fix problema lor dacă vor găsi ceea ce caută. You can’t stand the heat? Don’t come in the kitchen.

De asemenea, se menționa în articol că oamenii visează la condiții de centrul Londrei sau Paris. Nici nu-mi vine să cred că trebuie să fac asta, dar serios, nu pot să fiu singura care a tot văzut știri/comentarii legate de condițiile proaste pe care le au chiriașii în Londra și Paris. În UK au existat nenumărate proteste ale studenților și nu numai legate de prețurile absurde la chirii și nu mai știau ce să facă. Iar apoi în Paris, nenumăratele reclamații legate de curățenia/întreținerea apartamentelor, de viețuitoarele care stau și ele prin apartamente și prețurile până la cer. Cum s-a ajuns la condiții de centrul Londrei sau Parisului, mă depășește, pentru că sincer nu s-a reușit o comparație bună. Reflect on that.

Morala acestui întreg articol? Proprietarii trebuie să se întrebe pe ei înșiși „Oare eu, dacă aș viziona apartamentul ăsta aș plăti suma X să stau în el?”. Dacă răspunsul nu este instant „Da!”, și începi să te gândești „Ah, păi stai că ar mai merge schimbată și asta, și aialaltă” atunci let me tell you, apartamentul nu face atât cât ceri tu pe el. 

1 Comment

  1. Este admirabil că ai reușit să observi atât aspectele pozitive, cât și cele negative ale relației cu proprietarii. Din experiența ta, ai învățat să apreciezi proprietarii responsabili și comunicativi, care se implică în rezolvarea problemelor și oferă un mediu locativ plăcut și confortabil. De asemenea, ai conștientizat și importanța unei bune comunicări și a respectului reciproc în relația chiriaș-proprietar.

Write A Comment

error: Content is protected!